Tocmai ce mi-am citit gandurile de acum 8 ani... aici; respectiv din urma cu 7 ani... aici.
Sincer?!? Pe unul din mine m-as lua acasa de Sarbatori sa imi fac brad si sa imi dau de mancare, iar pe celalalt m-as imbata bine si mi-as da 2 palme... si uite asa ar iesi o petrecere de pomina ce ar merita povestita, poate chiar ecranizata.
Imi recunosc in totalitate melancolia din 2006, strain printre straini, cu orice zona de confort lasata la mii de kilometri distanta. Sincer?!? A fost tot ce aveam nevoie la acea vreme; m-a ajutat sa cresc si sa imi deschid mintea mai mult decat mi-as fi imaginat pe plaiurile nagyvaradene.
In acelasi timp, insa, mi-e inca familiara frustrarea din anul urmator si tumultul in a-mi descoperi locul, scopul si pasiunea. Sincer?!? Mult prea familiara: inca levitez in jurul locului, inca incerc sa imi conturez scopul si nici acum nu mi-am imbratisat pasiunea. Pare ca o spun cu regret? Ei bine, nu!
Intr-adevar, dupa 7 ani, inca nu e conturata acea fericire dupa care tanjeam cu atata ardoare. Insa cum ar putea fi, atata vreme cat eu visam la un sentiment de genul "as manca ceva bun", fara sa identific clar consistenta, textura, culoarea sau gustul.
Mai mult de atat, nu am un regret din aceasta "neimplinire", pentru simplul motiv ca lipsa ei nu inseamna ca inot intr-un ocean de nefericire fara perspectiva de a atinge limanul.
Sincer?!?Momentan, lipsa ei inseamna echilibru. Un echilibru firav, dar e echilibru. Sa-l numim chiar un echilibru median, avand in vedere oscilatiile pe care am glisat in ultimele 12 luni.
Si ca sa ii raspund subtil "desteptului" 007: Dragul meu, un om fara regrete e doar echilibrat!
Iar cand zic "doar", nu vreau sa subliniez o deficienta, cat as vrea sa imi trasez o directiva cincinala simpla (ca formulare) prin care sa ma pot trage la raspundere indiferent care ar fi combinatia de cifre din anul urmatorului 8 decembrie:
"Iubeste, Inima de piatra! Iubeste!"
015, nu e de ajuns sa conjugi cu indiferenta verbul a iubi si sa il reciti fara patos!
016, nu ti-e permis sa accepti intensitati mai slabe decat nivelul care iti pune sangele in miscare!
017, alternativa pe care o ai este de a alege intre a iubi mult si a iubi si mai mult!
018, oricat ar parea de imposibil, iubeste tot... dezechilibreaza-ta! iubeste oamenii care te fac fericit, iubeste lucrurile care iti fac inima sa rada, iubeste mancarea ce iti face papilele sa tremure de anticipatie!
019, iubeste toate verbele pe care le conjugi la persoana intaia!
Omule, iubeste viata!
4 comments:
Ar fi pacat sa avem regrete, chiar daca uneori suntem tentati sa o facem. Adica, nu-i ca si cand "ce pacat ca a plouat azi; m-as fi dat cu bicicleta"... N-are nici o legatura... Sa regret ar insemna sa neg "eul" care am fost cand am luat sau nu decizia. Eu cred, tare, ca lucrurile pe care le facem la un moment dat nu se intampla, ci ni le... "intamplam". Avem tot timpul o alternativa, un alt drum... Nu cred ca "asa a fost sa fie", ci ca asa am vrut sa fie si nu altfel. Si atunci, ce sa regreti pana la urma... Trebuie doar cand iubesti sa iubesti cu tot sufletul, cand plangi, sa plangi cu tot sufletul... Pana la urma, scopul nostru aici nu e neaparat sa reinventam lumea, ci sa facem din putin, mult si din nimic, ceva. Miha
Iti doresc sa ai un 015 total dezechilibrat in care sa-ti gasesti ACEA fericire pe care o meriti din plin :)
@Miha: hai sa mai si radem din toata inima :) daca tot facem riduri sa fie de la ras, nu de la plans :))). Asa e, regretele nu isi au sensul, dar e nevoie de o maturitate sa intelegi asta. Gresite sau nu, alegerile ne ajuta sa crestem si sunt o parte din noi. Cum ziceai... Nu are sens sa negam eul.
lasa-l sa fie dezechilibrat... ca din multitudinea minunata de dezechilibre se naste fericirea :)
Post a Comment