Nu stiu ce sa scriu in acest 8 decembrie, ca sa fie clar, sa fie concis si sa transmita intocmai amalgamul de ganduri care imi invadeaza mintea. Mi-am creat o presiune artificiala si inutila stabilindu-mi obiective marete pe sentimente pe care nu le-am mai explorat. Si pe buna dreptate, pana la urma, avand in vedere ca ne dorim ceea ce nu avem, urmarim ceea ce ne scapa si visam ceea ce nu putem atinge.
Insa lucrurile nu se intampla cat ai pocni din degete, ci e nevoie de timp, de rabdare, deschidere si implicare. Bine, lasand rationalul la o parte, e nevoie de mult mai putin... de oamenii potriviti la momentul potrivit. Fara dubiu, fara echivoc.
Revenind o clipa la obiectivul prestabilit, pot sa spun ca am facut pasi importanti in directia aceasta si am imbratisat sintagma "fii schimbarea pe care ti-o doresti in lume".
Pentru ca schimbarea incepe din interior.
Pentru ca lumea inconjuratoare e cladita pe perceptia mea subiectiva.
Pentru ca perceptia e influentata cat se poate de mult de echilibrul interior sau de lipsa acestuia.
Sunt ceea ce sunt pentru ca reusesc sa ma accept eu inainte de oricine altcineva, mai mult ca niciodata. Sunt mai linistit pentru ca in ciuda tumultului in care imi duc existenta reusesc sa mai si evadez, sa ma detasez si sa gandesc dincolo de mine. Sunt mai echilibrat, dar inca pe drumul spre nivelul scontat, pentru ca am asimilat niste obiceiuri mai sanatoase. Sunt mai deschis catre lume pentru ca sunt mai deschis cu mine.
Astfel lumea e mai echilibrata, mai deschisa, mai colorata, mai toleranta si mai pregatita sa imi sustina eforturile de a "trai pana la lacrimi", pentru ca in fond asta lipsea in toate celelalte momente de 8 decembrie, in care dadeam vina pe coordonate eronate de timp si spatiu.
Calea spre conjugarea corecta a tuturor verbelor pe care nu le-am conjugat pana acum e deschisa si posibila. Pentru prima data in multe 8 decembrii, lucrurile se misca si evolueaza. Si asta pentru ca eu ma misc si evoluez si sunt dispus sa traiesc pana la lacrimi.
As putea spune ca nu sunt defel "deloc complicat" si as avea cat se poate de multa dreptate.
De aceea, risc sa imi dau cu presupusul si sa mai spun ca am nevoie de multa determinare ca sa stiu exact ce caut si un curaj crancen ca sa o si recunosc. Si din pacate nu stau bine la niciunul din cele doua capitole.
Asadar, caut ceea ce nu am avut, caut ceea ce doar sper ca exista, caut ceva ce nu am mai simtit. Nu stiu exact ce caut, dar sunt convins ca odata ce il gasesc, voi sti ca l-am gasit.
Caut o stare. Caut sa exist. Caut sa traiesc pana la lacrimi.
Imi caut sufletul.
Din pacate, inca nu am o strategie sau o perspectiva cum anume il voi gasi... Dar caut.
Pentru ca in viata nu este niciodata simplu, pentru ca eu sunt mai complicat decat o schema logica, pentru ca asteptarile mele ating complexitatea unui reactor nuclear si pentru sute de alte motive, am tot dreptul din lumea asta sa apas butonul de "ignore" si sa merg mai departe.
E clar ca satisfactiile si fericirea nu vin niciodata usor pentru ca daca ar fi asa, am fi inconjurati de rauri de curcubeie, stoluri de fluturasi si munti de vata de zahar, iar implinirea s-ar masura doar in momente de extaz.
Am prea multe ganduri in clipa de fata si toate au un numitor comun: blazarea generata de esecul raportat la niste asteptari destul de ridicate. E clar ca sunt sortit unui lant nesfarsit de dezamagiri, dar... De ce sa accept jumatati de masura? De ce sa vad un scop pe termen lung si sa sacrific prezentul? De ce? De ce? De ce as face-o?
Cand lumea asa cum o stim s-ar putea sfarsi maine, de ce sa imi traiesc viata in viteza a doua si sa nu apas acceleratia si sa virez la dreapta in prima intersectie?
E o intrebare pe care mi-o pun cu maximul de responsabilitate, in conditiile in care inca nu am prins radacinile necesare pentru a-mi frana pornirile de curaj inconstient.
In fond si la urma urmei, optiunea de a spune punct si de la capat nici nu complica nici nu simplifica existenta, ci pur si simplu ii da un reboot binemeritat.
Mi-am amintit cu o oarecare teama ca timpul paseste tiptil pe langa mine ca un hot in noapte, iar peste exact 42 de zile urmeaza sa dau socoteala trecutului.
E cam dificil sa ingras inima in ajun. Tocmai de aceea, din pacate, in al 11-lea ceas imi fac mea culpa si anticipez lipsa indeplinirii obiectivului pentru acest an:
Cu tot elanul specific, si cu oarecare sfortari mai degraba stil sprint decat maraton, tot nu am reusit sa conjug verbul a iubi, in niciuna din circumstantele estimate... N-as putea oare sa repet anul?
