Dupa 7 ani de munca intr-un domeniu al cifrelor dinamizat de interactinea umana, ajung sa imi dau seama ca se acumuleaza incet dar sigur mai mult decat niste cunostinte necesare executarii task-urilor zilnice.
Principalele "soft skill"-uri care se nasc direct pe campul de lupta, indiferent de cat de mult le-ai fi trecut prin simulatorul cerebral, ar fi:
- te obisnuiesti sa mai spui si NU, chiar daca ai tot interesul sa spui da si, intr-un final, ajungi sa o spui atat de diplomat incat creezi sentimentul ca ai transmis un DA suav;
- scanezi mai repede dincolo de aparentele oamenilor... analizezi involuntar comportamente si opinii de la prima interactiune (nu e 100% infailibil, dat fiind ca tipologia umana e extrem de variata);
- inveti sa ai rabdare si sa discerni intre urgenta reala sau presiune inutila... asta intr-o societate in care cuvantul de ordine e ACUM, indiferent daca intensitatea arderii e combustie spontana sau foc mocnit;
- deprinzi o repulsie a lucrului superficial facut, incercand sa-ti responsabilizezi partenerul (uneori fara mare succes), pentru simplul motiv ca ajungi sa pierzi mai mult timp decat iti permiti corectand informatii pline de inadvertente sau completand detalii trunchiate sau neclare.
Cu toate aceste automatisme, in acelasi timp, ajungi sa:
- accepti mai usor un NU brutal si onest decat unul invaluit in iluzia prelungita a unui POATE efemer, neluand personal un refuz care prin natura sa poate avea un efect usor demoralizator;
- apreciezi si stimezi un om care reuseste sa isi pastreze cuvantul si coloana vertebrala indiferent de factorii de influenta din jurul sau;
- te bucuri cu toata inima de un om organizat care stie ce isi doreste, este in stare sa transmita clar acest lucru si e dispus sa isi aloce timpul necesar obtinerii lui.
In ciuda aparentei, informatiile de mai sus nu au ca scop prezentarea rubricii "Alte Competente" din CV, ci s-au voit a fi introducerea unei teme de articole pe care as vrea sa le scriu, ca urmare a acestei interactiuni frecvente cu o categorie de oameni care nu se lasa usor scrutinizati: oamenii de afaceri.
Nu am pretentia de a fi un observator fin, un sociolog sau teoretician al afacerilor. Pentru ca nu sunt. Ceea ce pot insa, e sa trag niste concluzii cu privire la ceea ce inseamna sa fii un bun om de afaceri; si nu spun de succes pentru ca ar fi un termen subiectiv si dificil de comensurat, insa abilitatea este un atribut pe care il consider mai putin efemer si care se poate educa.
Asadar, va urma o serie de articole cu tag-ul "A'side of business" din care cei interesati ar putea sa ramana cu ceva util, sau daca nu, cel putin sa vedem daca experientele mele chiar au vreo relevanta statistica ori, din contra, au un caracter sporadic.
Din te miri ce motive, am avut o revelatie in ziua marcata in calendar cu data de 26.11.2014. Bine, am avut eu mai multe, insa cea care mi-a dat un usor imbold literar e cea pe care o trec rapid in revista.
Nu as numi-o fatidica pentru a nu-i asocia conotatii negative, tinand cont ca din acest punct nu am nimic de pierdut ci, ca sa fiu sincer, totul de castigat.
Revelatia zice asa: am in jur de 30 de ani. Cu toata circumspectia, pot linistit sa afirm ca s-a auzit fluierul de la jumatatea meciului. Facand abstractie de pauza necesara amplificarii suspansului, mai este inca o repriza de jucat.
Ca sa continui cu alegoriile sportive... cartile sunt inca pe masa, zarurile au fost aruncate dar nu s-au asezat, asadar rezultatul nu e final. Astfel, indiferent de scorul de la pauza, in repriza a doua trebuie sa ma repliez si sa imi infig coarnele de berbec in adversarul numit viata.
Intermisiune pentru necunoscatori... Da, sunt un exemplar magnific de Berbec (si mandru de asta). Iar acest fapt echivaleaza cu un singur adevar absolut: indiferent de miza, joc ca sa castig, altfel ce farmec mai are?!?
Revenind la revelatie: am jucat o repriza intreaga si, cu toate ca am acumulat o serie de experiente, prieteni si informatii, daca maine arbitrul opreste jocul, se alege praful (n-am numit-o fatidica, dar "a rose by any other name..." cum zicea Will).
In fine, ca sa mai indulcesc putin descoperirea si sa ii imprim un iz de reverie... sunt la fel de bune sansele ca partida sa intre in prelungiri, insa as prefera ca in acele momente sa am satisfactia unui castig sigur si doar sa imi mai cresc, intr-un mod cat mai relaxat, avansul.
Asadar, in scopul unei mai bune documentari a celei de-a doua reprize, revin la aventura scrisului si la emotia creatiei, care mi-au invadat zilele, visele si gandurile anilor 2007-2010.
Nu ma laud ca detin adevaruri absolute: in functie de zi, scopul scrisului s-ar putea sa fie recreativ, educativ sau chiar cathartic. Tot ce vreau e sa scriu din nou.
Prin urmare, am reintrat in teren!
