A intrat azi un client imbracat cu un tricou pe care scria
Se você ama alguem deixe-a livre...
Oare stia ce inseamna, sau si l-a cumparat pentru ca ii placea combinatia de culori?
I se parea un citat intr-o limba moarta, sau doar niste litere aruncate cu lopata?
A fost primit cu subinteles sau l-a cumparat in ultimul sau concediu?
Cate intrebari isi pune o minte plictisita si cat de putine raspunsuri primeste, privind in gol un tricou oarecare.
Dar raspunsurile sunt irelevante. Faptul ca s-a gandit cineva sa imprime acea propozitie pe un tricou a fost fie o miscare de marketing, fie rezultatul unei trairi sufletesti ce a lasat urme.
Intrebarea ce ramane totusi este fez alguém voltar?
Primesc de la o vreme o groaza de mailuri cu bancuri si banculete, glume si glumite, filme si filmulete, prezentari si diminutivul de la prezentari s.a.m.d.
Saptamana aceasta am primit filmuletul de mai jos:
Si ce credeti voi ca s-a intamplat azi, pe la sfarsitul programului?
Pai: s-au luat 4 boabe de popcorn, 6 celulare si 8 curiosi si s-a purces dupa exemplul din filmulet.
Rezultatul? Pai...
2. am bagat punga la microunde ca ni se facuse pofta
1. am inceput sa radem unii de altii cat suntem de creduli.
0. Nimic. Zero. Nada. Niente.
Ce sa-i faci... in 9-10 ore de munca mai e nevoie de ceva de genul ca sa nu o luam razna.
Posibil sa mai urmeze Mentos-ul in sticla de Cola si altele pe aceeasi tema.
Stiti care e cea mai mare tzeapa? Comoditatea!
Sa ma explic, scurt de tot.
In iarna m-am gandit ce afacere buna ar fi sa imi schimb abonamentul Portocaliu din acel antic Free cu 180 minute intre 20.00-08.00 si in weekend si cu 3 numere favorite si alte cateva neajunsuri, in ceva cu minute nationale.
Zis si facut! Acum imi raman neutilizate aproape lunar atatea minute cate aveam inainte in abonament.
In fine, la modificare, s-a gandit cineva (foarte inteligent as putea spune, dar ma abtin) de la Portocala sa dea clientilor abonament la internet mobil de 1-2 eur, cu posibilitatea de dezactivare dupa prima luna.
Si de atunci a trecut o luna, au trecut doua, chiar trei si in final si patru pana am reusit sa fac dezactivarea optiunii care, cu TVA, ma costa lunar in jur de 15-20RON.
Acuma, adevarul e ca 3 euro lunar nu sunt o durere pentru ceva de care ai nevoie, dar pentru ceva inutil sunt criminali.
Si asa, in cateva luni am platit aproape 100RON pe ceva de care nu aveam nevoie. Eu stau insa si ma gandesc: cati ca mine? Cati bani au intrat prin acest procedeu in conturile Portocalei? Si ce bonus a primit popandaul care a nascocit chestia asta?
Ideea in sine o fi fost la origini nevinovata, dar coroborat cu comoditatea noastra fara margini, duce la efecte de-a dreptul parsive, ca sa nu spun perverse. Dar ia, ca am zis-o.
La fel de adevarat e ca daca ma durea cu adevarat, nu asteptam atata timp sa treaca pana sa renunt la optiune, dar nici nu am cautat-o cu lumanarea. Eu voiam doar o felie mai dulce de Portocala.
31 de zile de liniste mi-au inhibat pofta/nevoia/dorinta/vointa de a scrie, asa ca am sa o iau mai incet pana imi intru inapoi in ritm. Desi, dupa cum vad, chiar cred ca sunt slabe sanse.
E destul de greu sa ma urnesc cand am o groaza de nimicuri care imi misuna prin cap. Incep sa ma obisnuiesc cu week-end-urile acestea de 3 zile care imi induc o stare de amorteala totala a simturilor, a mintii, a muschilor si imi insufla o lene fara rusine.
Asa mi s-a dus weekend-ul de Pasti, asa se face nevazut si cel de 1 Mai. Si pana la urma ce era sa fac, ca sa fie neobisnuite? O vacanta ar fi oricand binevenita, dar ma simt un pic mai strangaret in perioada aceasta. Nu ca m-ar deranja o escapada printr-un loc exotic, dar deh, m-ar cam durea.
Pastele ca Pastele, dar 1 Mai? Se vede ca ne punem amprenta balcanica pe orice sarbatoare/zi libera. Sau poate suntem noi un popor mai pasnic? Nu as crede...
L-am vazut si pe Moise Guran (ca mai nou ma uit la TV) cum certa proletariatul ca se imbuiba cu mici si bere in loc sa foloseasca 1 Mai inspre a protesta pentru nenumaratele nemultumiri, asa cum e menita aceasta zi. Si pe buna dreptate.
Adica, de aceea e zi libera de Ziua Muncii, pentru a se face auzita vocea Muncitorului, nu pentru ca de 1 Mai s-a nascut Sfanta Munca si anual traditia ne cere s-o serbam. Mai ales acum, cand se pregatesc miscari de protest cu ocazia tezelor unice (sau cum se mai numesc in ultima vreme) sau greve in zile normale din saptamana, ca sa se produca un haos cat mai mare. Probabil insa, ca si daca se manifesta de 1 Mai, nu ar fi fost nimeni la Guvern/Minister/Primarie sa auda aceste voci, ca doar trebuia cineva sa pazeasca mititeii sa nu se arda.
Dar poate e un pic de inteles. Ca doar e criza, si atunci e foame mare. Iar daca este mancare pe gratis, apai de ce sa se iroseasca, nu? Dar intamplator nu e doar criza.
Deja de ceva vreme, criza nu mai e prima stire. A fost inlocuita de gripa porcina. (ma, ma lesi?!?)
E o intreaga isterie gratuita care a ajuns sa fie de-a dreptul agasanta. Nu sunt de obicei un fan al teoriei conspiratiei, dar deja ce e batator la ochi aproape ca provoaca si conjunctivita.
Si colac pe pupaza, mai si vin televiziunile cu 'breaking news' cum ca s-a modificat nivelul de alerta si ca suntem la un pas de pandemie, cu precizare la sfarsitul comunicatului... ''aceste informatii vizeaza doar autoritatile, populatia nu trebuie sa se alarmeze!"... la care eu... "da' ce, numai autoritatile se pot imbolnavi de gripa porcina?!?" si "daca vizeaza doar autoritatile, de ce sunt intoxicat cu gradul tz-spe de alerta?!?"
Ma rog, ca si cu toate celelalte informatii aparute in presa, trebuie sa fim selectivi si sa filtram ceea ce ajungem sa receptionam. Ca daca ar fi sa ma iau dupa tot ce vine spre mine, as face cu nervii in doua secunde si trei miscari.
Dar sunt ok. Nu am facut inca cu nervii si sper sa nici nu am aceasta problema, desi batranetea (da, iarasi nenorocita asta) aduce dupa dansa si probleme la mansarda. Totusi, parca din ce in ce mai putina lume ajunge sa fie rapusa de ea (batranetea).
Iar daca mi-e dat sa ma duc cu zile, nu vad farmecul in a petrece 9-10 ore la munca. Nu degeaba spunea un client saptamana trecuta ca traim cea mai crunta forma de sclavagie din istoria omenirii. Suntem inrobiti, dar din pacate de buna voie. Nu protestam ci acceptam sa ne purtam jugul pana la moarte. Da, probabil sunt eu bantuit de ganduri mai negre in perioada aceasta, dar nu stiu de unde ar putea izvori curcubeul.
Visez eu asa, uneori, la libertate, insa nu reusesc sa o definesc in totalitate. Si probabil slabe sanse sa o nimeresc la nivel ideatic. Cel mai ok ar fi sa o cuceresc incercand. Dar incotro, daca nu stiu cu adevarat ce vreau, sau ce ma oprima? Constrangerile sociale? Constrangerile financiare? Constrangeri sentimentale?
Probabil e un mix al acestora, dar numai traind imi pot da seama.
Revenind insa la ideea aceasta de libertate... probabil imi lipseste curajul. Sau inconstienta care ar putea fi interpretata drept curaj.
In fine, intru in filosofii care nu stiu daca isi au rostul, si pe care probabil doar Monica Columbeanu le-ar mai putea debita, de cand am auzit-o folosind cuvinte mai mari decat ea. Am impresia ca pe langa un antrenor de fitness, a inceput sa aiba si un antrenor de dictie, altfel nu imi explic cum ar fi putut ea rosti urmatoarea expresie: "presa oculteaza adevarul" Hai nu, zau?!? Asta a fost asa, ca o palma peste fata: jap! si ramai masca pentru ca nu stii din ce parte a venit ca sa stii sa te feresti data viitoare.
Ma gandeam eu ca voi scrie cu varf si-ndesat, daca am inchis robinetul asa de mult, si am toata speranta ca aceasta postare va fi citita cel mult pe diagonala, ca nici eu nu am rabdare la textele kilometrice de pe alte bloguri, dar aici e teritoriul meu si imi permit un pic de blogoree :-))
Ca sa trec un pic la lucruri mai serioase, a inceput sa se mai dezmorteasca un pic atmosfera in piata, si pot sa spun ca am iesit din nou la vanat. Parca imi place. Si spun 'parca' pentru ca nu e exclus sa imi rectific afirmatia la un moment dat. Si asta in functie de cat de tare voi da cu capul mai devreme sau mai tarziu. Dar asta e din nou un punct de vedere precaut, care insa lasa sa patrunda o raza de speranta.
Si pana la urma de ce sa nu fie speranta, ca doar nu mi-e scris inca viitorul in piatra. Rezultatul poate e previzibil, dar modul de infaptuire depinde de atat de multe variabile, incat mi-e greu sa cred ca as putea sa nu ma abat de la cale.
In alta ordine de idei, Catzalu' anonim si-a gasit in sfarsit adevarata identitate. In incercarea disperata de a-i atribui diverse apelative (Cheyenne, Pitbull, Codita, Niky) excesul de zel si-a spus cuvantul, conducandu-ma spre esec. In cele din urma, se pare ca e receptiv la Bobby. Si asa ii va ramane numele. Definitiv.
Cam atat aveam de declarat... si recunosc ca a fost de-a dreptul epuizant. Nu degeaba am adormit saptamana trecuta la ora 20.00 in fata TV-ului. Ce sa fac, varsta isi spune iarasi cuvantul.
