Chiar nu pot! Nu sunt construit pentru a inota!
Orice as face nu pot sa devin una cu apa (dar drept e ca nici nu am facut tot ce e omeneste posibil). Oasele mele doar brazdeaza apa, nu ii si absorb energia... prin urmare doar pluta functioneaza, propulsia avand probabil defect de fabricatie.
Ma gandeam ca sunt prea cerebral ca sa inot... dar nu are sens, din moment ce totul tine de tehnica, tehnica pe care o invatam si o imbunatatim. Deci nu e o justificare!
Dar asta e, cum nu mai simt pamantul sub picioare sunt convins ca nu mai detin controlul, ca ma las la voia intamplarii, in voia unui element care nu e in deplina armonie cu vointa mea.
Din aceleasi motive cred ca nici la capitolul manga nu excelez si mai mult ca sigur ca nici drogurile nu mi-ar fi compatibile.
Pana la urma cred ca preconceptiile 'or fi de vina... teama de necunoscut... lipsa de incredere...
Dar, desi nu ne-am nascut cu aripi, solzi sau branhii, ne putem adapta astfel incat sa incercam sa ne depasim limitele.
O limita a fost candva si cerul, pe care am reusit sa-l impanzim cu oameni care merg dintr-un colt al Pamantului in altul, care iau micul dejun la Budapesta si cina la New York.
Asta daca nu cumva pe parcurs se hotarasc sa sara cu parasuta si sa ia totusi pranzul la Paris.
Sunt cateva limite depasite din dorinta de evolutie, altele din pura nevoia de adrenalina. Si atunci pe primele sa le sustinem si pe celelalte sa le interzicem din lipsa de scop/finalitate/utilitate? Pai asta ar fi o directie mult prea cerebrala, si ne-am pierde hazul de atata seriozitate.
Tocmai ca antidot la seriozitate si control mi-ar surade ideea unui bunjee-jumping... asa, ca un crash course in letting go... si poate atunci as privi altfel si inotul.
Omul nu e fiinta telepatica... nasol lucru, nu-i asa?
Ca daca ar fi asa, de fiecare data cand ne-am gandi la cineva, ar suna telefonul ca in centrala.
Asadar si prin urmare, o replica de genul 'vai cat m-am gandit la tine in ultima saptamana' chiar nu are niciun efect... Si partea asta e valabila pentru mine, pentru tine, pentru el, pentru ea... toti suntem in aceeasi oala, nimeni nu e mai presus de conditia umana.
Ok, m-am gandit, si? O sa ma crezi pe cuvant? Eu nu as face-o, asa ca tu de ce ai avea mai multa incredere? Pentru ca inca mai ai speranta? Pentru ca nu pot fi chiar asa de lipsit de sentimente?
In concluzie, am invatat lectia:
Suna telefonul = fapta
"Vai cat m-am gandit la tine!" = gargara.
