tag:blogger.com,1999:blog-47558343306764526282024-03-14T05:00:36.568+02:00Viza pentru vise™by AdrianAdrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.comBlogger379125tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-8832904925713061422016-01-31T20:39:00.003+02:002016-01-31T20:39:44.724+02:00Vitel de lapte<i>Aveam intentia sa incep cu "imi sta carnea in gat" dar, in gandirea mea pubera, conotatia pe care a primit-o afirmatia nu era de ajutor mesajului inocent pe care voiam sa il transmit. Asadar, sa trecem mai departe.</i><div>
<br /></div>
<div>
Problema de care as vrea sa ma leg punctual acum presimt ca isi are originile in copilarie cand, vacantele nesfarsite de vara erau petrecute prin sat, la bunici, alergand descult pe ulita, mergand la adunat de fan, dupa lemne uscate prin padure, la cules de cartofi, pe varful acoperisului la schimbat de tigle sparte... <i>hmm. Daca stau sa ma gandesc, pare-se ca am fost chiar bine exploatat din frageda pruncie. De pe atunci eram pregatit sa imi castig locul in sclavagismul capitalist. Dar evident ca iar am deraiat.</i></div>
<div>
<br /></div>
<div>
Dupa cum spuneam, verile erau petrecute in sat, la bunici intr-o lume idilica pe care pot sa o mai reinviu doar in imaginatie. Nu stiu daca chiar atat de mult s-a schimbat viata la tara, dar cu siguranta anii care au trecut peste mine ma fac sa privesc zona rurala cu alti ochi, cumva departe de confortul pe care am ajuns sa il iubesc si intr-un calm si o simplitate pe care mi le doresc dar care momentan nu ma caracterizeaza.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Bunicii copilariei mele au fost oameni cinstiti si muncitori. De cand ma stiu pana cand bunicul a trecut la un alt nivel existential, gospodaria a fost plina de toate orataniile, intr-atat incat nu imi dau seama acum, unde reuseau sa tina 2 vaci cu lapte care inerent aveau vitei si 2 iepe care la un moment dat aveau 2 generatii de manji fiecare. Era un univers al copilariei cum plozii de azi reusesc sa vada in filme sau in simularile din jocurile de pe tableta. Si printr-o ciudatenie neuronala, mirosul de balega imi starneste mai degraba astfel de amintiri decat sa imi provoace vreo repulsie.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Pentru ca in mirosul de balega bunica mulgea in fiecare seara vaca si eu stateam pe pragul grajdului si o ascultam cum isi repeta imnurile crestine, iar vocea ei era cel mai bun tranchilizant atat pentru mine cat si pentru blestemata de vaca pe care cu greu o putea goli de lapte orice alta mana in afara de cea a bunicii. In acelasi miros "feeric", in linistea serilor caniculare cu un fundal de concert de cosasi, bunica mai deraia un minunat jet din țâța vacii direct in fața nepotelului, care facea ulterior deliciul povestilor de vacanta. In aceeasi atmosfera, aveam apoi "privilegiul" sa dau viteilor lapte din cratita rosie, pentru ca erau mult prea greu de stavilit sa le dai drumul, si sa manance direct de la sursa.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Si in fiecare an pana aproape prin clasa a sasea, au trecut cateva generatii de "Bujorei" prin mainile mele hranitoare. (in caz ca nu era clar, vacile toate aveau numele de Bujoara iar viteii, pentru continuitate, primeau diminutivul amintit anterior).</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Avand in minte aceasta imagine dulce si pitoreasca, demna de un tablou de Grigorescu, trecuta prin sufletul cald si inocent de copil... cum betesig sa nu imi stea in gat friptura de vitel de lapte?!?</div>
<div>
<br /></div>
<div>
E ca si cum mi-as manca pisica sau catelul sau orice alta vietate de care am reusit sa ma atasez. Mai ales ca asocierea pe care o fac in minte instant este cea descrisa mai sus. Nu trebuie decat sa imi spui "vitel de lapte" si in mintea mea sa apara un vitel cu capul de un alb imaculat si corpul tarcat cu acea culoare rosiatica specifica vacilor romanesti, inca prea mic pentru a iesi la ciurda, mirosind a lapte dupa ce l-am hranit cu mana mea din cratita rosie.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
In concluzie, chiar mi-a stat carnea in gat, pentru ca de undeva, dintr-un cotlon uitat al creierului, piticii hiperactivi au scos la iveala niste amintiri dragi care pur si simplu sunt incompatibile cu acest fel de mancare. </div>
Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-12040572284808062622015-12-08T12:31:00.000+02:002015-12-09T00:18:58.117+02:00Oradea, 8 decembrie 2015...Nu stiu ce sa scriu in acest 8 decembrie, ca sa fie clar, sa fie concis si sa transmita intocmai amalgamul de ganduri care imi invadeaza mintea. Mi-am creat o presiune artificiala si inutila stabilindu-mi obiective marete pe sentimente pe care nu le-am mai explorat. Si pe buna dreptate, pana la urma, avand in vedere ca ne dorim ceea ce nu avem, urmarim ceea ce ne scapa si visam ceea ce nu putem atinge.<br /><br />Insa lucrurile nu se intampla cat ai pocni din degete, ci e nevoie de timp, de rabdare, deschidere si implicare. Bine, lasand rationalul la o parte, e nevoie de mult mai putin... de oamenii potriviti la momentul potrivit. Fara dubiu, fara echivoc.<br /><br />Revenind o clipa la obiectivul prestabilit, pot sa spun ca am facut pasi importanti in directia aceasta si am imbratisat sintagma "fii schimbarea pe care ti-o doresti in lume". <br />Pentru ca schimbarea incepe din interior. <br />Pentru ca lumea inconjuratoare e cladita pe perceptia mea subiectiva. <br />Pentru ca perceptia e influentata cat se poate de mult de echilibrul interior sau de lipsa acestuia.<br /><br />Sunt ceea ce sunt pentru ca reusesc sa ma accept eu inainte de oricine altcineva, mai mult ca niciodata. Sunt mai linistit pentru ca in ciuda tumultului in care imi duc existenta reusesc sa mai si evadez, sa ma detasez si sa gandesc dincolo de mine. Sunt mai echilibrat, dar inca pe drumul spre nivelul scontat, pentru ca am asimilat niste obiceiuri mai sanatoase. Sunt mai deschis catre lume pentru ca sunt mai deschis cu mine. <br /><br />Astfel lumea e mai echilibrata, mai deschisa, mai colorata, mai toleranta si mai pregatita sa imi sustina eforturile de a "trai pana la lacrimi", pentru ca in fond asta lipsea in toate celelalte momente de 8 decembrie, in care dadeam vina pe coordonate eronate de timp si spatiu.<br /><br />Calea spre conjugarea corecta a tuturor verbelor pe care nu le-am conjugat pana acum e deschisa si posibila. Pentru prima data in multe 8 decembrii, lucrurile se misca si evolueaza. Si asta pentru ca eu ma misc si evoluez si sunt dispus sa traiesc pana la lacrimi.Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-83206070900428264422015-11-11T23:24:00.000+02:002015-11-11T23:37:20.062+02:00CautAs putea spune ca nu sunt defel "deloc complicat" si as avea cat se poate de multa dreptate.<br />
<br />
De aceea, risc sa imi dau cu presupusul si sa mai spun ca am nevoie de multa determinare ca sa stiu exact ce caut si un curaj crancen ca sa o si recunosc. Si din pacate nu stau bine la niciunul din cele doua capitole.<br />
<br />
Asadar, caut ceea ce nu am avut, caut ceea ce doar sper ca exista, caut ceva ce nu am mai simtit. Nu stiu exact ce caut, dar sunt convins ca odata ce il gasesc, voi sti ca l-am gasit.<br />
<br />
Caut o stare. Caut sa exist. Caut sa traiesc pana la lacrimi.<br />
<br />
Imi caut sufletul.<br />
<br />
Din pacate, inca nu am o strategie sau o perspectiva cum anume il voi gasi... Dar caut.Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-63164016436096345732015-11-01T22:54:00.003+02:002015-11-01T22:57:48.519+02:00Punct si de la capatPentru ca in viata nu este niciodata simplu, pentru ca eu sunt mai complicat decat o schema logica, pentru ca asteptarile mele ating complexitatea unui reactor nuclear si pentru sute de alte motive, am tot dreptul din lumea asta sa apas butonul de "ignore" si sa merg mai departe.<br />
<br />
E clar ca satisfactiile si fericirea nu vin niciodata usor pentru ca daca ar fi asa, am fi inconjurati de rauri de curcubeie, stoluri de fluturasi si munti de vata de zahar, iar implinirea s-ar masura doar in momente de extaz.<br />
<br />
Am prea multe ganduri in clipa de fata si toate au un numitor comun: blazarea generata de esecul raportat la niste asteptari destul de ridicate. E clar ca sunt sortit unui lant nesfarsit de dezamagiri, dar... De ce sa accept jumatati de masura? De ce sa vad un scop pe termen lung si sa sacrific prezentul? De ce? De ce? De ce as face-o?<br />
<br />
Cand lumea asa cum o stim s-ar putea sfarsi maine, de ce sa imi traiesc viata in viteza a doua si sa nu apas acceleratia si sa virez la dreapta in prima intersectie?<br />
E o intrebare pe care mi-o pun cu maximul de responsabilitate, in conditiile in care inca nu am prins radacinile necesare pentru a-mi frana pornirile de curaj inconstient.<br />
<br />
In fond si la urma urmei, optiunea de a spune punct si de la capat nici nu complica nici nu simplifica existenta, ci pur si simplu ii da un reboot binemeritat.<br />
<br />Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-79566448686795390892015-10-27T20:54:00.003+02:002015-10-27T20:54:38.783+02:00Agramat sentimentalMi-am amintit cu o oarecare teama ca timpul paseste tiptil pe langa mine ca un hot in noapte, iar peste exact 42 de zile urmeaza sa dau socoteala trecutului.<br />
<br />
E cam dificil sa ingras inima in ajun. Tocmai de aceea, din pacate, in al 11-lea ceas imi fac mea culpa si anticipez lipsa indeplinirii obiectivului pentru acest an:<br />
Cu tot elanul specific, si cu oarecare sfortari mai degraba stil sprint decat maraton, tot nu am reusit sa conjug verbul a iubi, in niciuna din circumstantele estimate... N-as putea oare sa repet anul?<br />
<br />
<br />Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-25033809585814905392014-12-08T00:13:00.000+02:002014-12-09T22:45:17.351+02:00Oradea, 8 decembrie 2014...Tocmai ce mi-am citit gandurile de acum 8 ani... <a href="http://vizapentruvise.blogspot.ro/2007/12/udine-8-decembrie-2006.html">aici</a>; respectiv din urma cu 7 ani... <a href="http://vizapentruvise.blogspot.ro/2007/12/oradea-8-decembrie-2007.html">aici</a>.<br />
Sincer?!? Pe unul din mine m-as lua acasa de Sarbatori sa imi fac brad si sa imi dau de mancare, iar pe celalalt m-as imbata bine si mi-as da 2 palme... si uite asa ar iesi o petrecere de pomina ce ar merita povestita, poate chiar ecranizata.<br />
<br />
Imi recunosc in totalitate melancolia din 2006, strain printre straini, cu orice zona de confort lasata la mii de kilometri distanta. Sincer?!? A fost tot ce aveam nevoie la acea vreme; m-a ajutat sa cresc si sa imi deschid mintea mai mult decat mi-as fi imaginat pe plaiurile nagyvaradene.<br />
<br />
In acelasi timp, insa, mi-e inca familiara frustrarea din anul urmator si tumultul in a-mi descoperi locul, scopul si pasiunea. Sincer?!? Mult prea familiara: inca levitez in jurul locului, inca incerc sa imi conturez scopul si nici acum nu mi-am imbratisat pasiunea. Pare ca o spun cu regret? Ei bine, nu!<br />
<br />
Intr-adevar, dupa 7 ani, inca nu e conturata acea fericire dupa care tanjeam cu atata ardoare. Insa cum ar putea fi, atata vreme cat eu visam la un sentiment de genul "as manca ceva bun", fara sa identific clar consistenta, textura, culoarea sau gustul.<br />
Mai mult de atat, nu am un regret din aceasta "neimplinire", pentru simplul motiv ca lipsa ei nu inseamna ca inot intr-un ocean de nefericire fara perspectiva de a atinge limanul.<br />
Sincer?!?Momentan, lipsa ei inseamna echilibru. Un echilibru firav, dar e echilibru. Sa-l numim chiar un echilibru median, avand in vedere oscilatiile pe care am glisat in ultimele 12 luni.<br />
<br />
Si ca sa ii raspund subtil "desteptului" 007: Dragul meu, un om fara regrete e doar echilibrat!<br />
Iar cand zic "doar", nu vreau sa subliniez o deficienta, cat as vrea sa imi trasez o directiva cincinala simpla (ca formulare) prin care sa ma pot trage la raspundere indiferent care ar fi combinatia de cifre din anul urmatorului 8 decembrie:<br />
<br />
"Iubeste, Inima de piatra! Iubeste!"<br />
<br />
015, nu e de ajuns sa conjugi cu indiferenta verbul a iubi si sa il reciti fara patos!<br />
016, nu ti-e permis sa accepti intensitati mai slabe decat nivelul care iti pune sangele in miscare!<br />
017, alternativa pe care o ai este de a alege intre a iubi mult si a iubi si mai mult!<br />
018, oricat ar parea de imposibil, iubeste tot... dezechilibreaza-ta! iubeste oamenii care te fac fericit, iubeste lucrurile care iti fac inima sa rada, iubeste mancarea ce iti face papilele sa tremure de anticipatie!<br />
019, iubeste toate verbele pe care le conjugi la persoana intaia!<br />
Omule, iubeste viata!Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-76755880313299447602014-11-29T12:34:00.000+02:002014-11-29T12:37:40.623+02:00A'side of business: PremisaDupa 7 ani de munca intr-un domeniu al cifrelor dinamizat de interactinea umana, ajung sa imi dau seama ca se acumuleaza incet dar sigur mai mult decat niste cunostinte necesare executarii task-urilor zilnice.<br />
<br />
Principalele "soft skill"-uri care se nasc direct pe campul de lupta, indiferent de cat de mult le-ai fi trecut prin simulatorul cerebral, ar fi:<br />
- te obisnuiesti sa mai spui si NU, chiar daca ai tot interesul sa spui da si, intr-un final, ajungi sa o spui atat de diplomat incat creezi sentimentul ca ai transmis un DA suav;<br />
- scanezi mai repede dincolo de aparentele oamenilor... analizezi involuntar comportamente si opinii de la prima interactiune (nu e 100% infailibil, dat fiind ca tipologia umana e extrem de variata);<br />
- inveti sa ai rabdare si sa discerni intre urgenta reala sau presiune inutila... asta intr-o societate in care cuvantul de ordine e ACUM, indiferent daca intensitatea arderii e combustie spontana sau foc mocnit;<br />
- deprinzi o repulsie a lucrului superficial facut, incercand sa-ti responsabilizezi partenerul (uneori fara mare succes), pentru simplul motiv ca ajungi sa pierzi mai mult timp decat iti permiti corectand informatii pline de inadvertente sau completand detalii trunchiate sau neclare.<br />
<br />
Cu toate aceste automatisme, in acelasi timp, ajungi sa:<br />
- accepti mai usor un NU brutal si onest decat unul invaluit in iluzia prelungita a unui POATE efemer, neluand personal un refuz care prin natura sa poate avea un efect usor demoralizator;<br />
- apreciezi si stimezi un om care reuseste sa isi pastreze cuvantul si coloana vertebrala indiferent de factorii de influenta din jurul sau;<br />
- te bucuri cu toata inima de un om organizat care stie ce isi doreste, este in stare sa transmita clar acest lucru si e dispus sa isi aloce timpul necesar obtinerii lui.<br />
<br />
In ciuda aparentei, informatiile de mai sus nu au ca scop prezentarea rubricii "Alte Competente" din CV, ci s-au voit a fi introducerea unei teme de articole pe care as vrea sa le scriu, ca urmare a acestei interactiuni frecvente cu o categorie de oameni care nu se lasa usor scrutinizati: oamenii de afaceri.<br />
<br />
Nu am pretentia de a fi un observator fin, un sociolog sau teoretician al afacerilor. Pentru ca nu sunt. Ceea ce pot insa, e sa trag niste concluzii cu privire la ceea ce inseamna sa fii un bun om de afaceri; si nu spun de succes pentru ca ar fi un termen subiectiv si dificil de comensurat, insa abilitatea este un atribut pe care il consider mai putin efemer si care se poate educa.<br />
Asadar, va urma o serie de articole cu tag-ul "A'side of business" din care cei interesati ar putea sa ramana cu ceva util, sau daca nu, cel putin sa vedem daca experientele mele chiar au vreo relevanta statistica ori, din contra, au un caracter sporadic.Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-11118934589349184652014-11-28T08:10:00.002+02:002014-11-28T08:10:21.531+02:00Am revenit cu repriza a II-aDin te miri ce motive, am avut o revelatie in ziua marcata in calendar cu data de 26.11.2014. Bine, am avut eu mai multe, insa cea care mi-a dat un usor imbold literar e cea pe care o trec rapid in revista.<br />
<br />
Nu as numi-o fatidica pentru a nu-i asocia conotatii negative, tinand cont ca din acest punct nu am nimic de pierdut ci, ca sa fiu sincer, totul de castigat.<br />
<br />
Revelatia zice asa: am in jur de 30 de ani. Cu toata circumspectia, pot linistit sa afirm ca s-a auzit fluierul de la jumatatea meciului. Facand abstractie de pauza necesara amplificarii suspansului, mai este inca o repriza de jucat.<br />
Ca sa continui cu alegoriile sportive... cartile sunt inca pe masa, zarurile au fost aruncate dar nu s-au asezat, asadar rezultatul nu e final. Astfel, indiferent de scorul de la pauza, in repriza a doua trebuie sa ma repliez si sa imi infig coarnele de berbec in adversarul numit viata.<br />
<br />
Intermisiune pentru necunoscatori... Da, sunt un exemplar magnific de Berbec (si mandru de asta). Iar acest fapt echivaleaza cu un singur adevar absolut: indiferent de miza, joc ca sa castig, altfel ce farmec mai are?!?<br />
<br />
Revenind la revelatie: am jucat o repriza intreaga si, cu toate ca am acumulat o serie de experiente, prieteni si informatii, daca maine arbitrul opreste jocul, se alege praful (n-am numit-o fatidica, dar "a rose by any other name..." cum zicea Will).<br />
In fine, ca sa mai indulcesc putin descoperirea si sa ii imprim un iz de reverie... sunt la fel de bune sansele ca partida sa intre in prelungiri, insa as prefera ca in acele momente sa am satisfactia unui castig sigur si doar sa imi mai cresc, intr-un mod cat mai relaxat, avansul.<br />
<br />
Asadar, in scopul unei mai bune documentari a celei de-a doua reprize, revin la aventura scrisului si la emotia creatiei, care mi-au invadat zilele, visele si gandurile anilor 2007-2010.<br />
<br />
Nu ma laud ca detin adevaruri absolute: in functie de zi, scopul scrisului s-ar putea sa fie recreativ, educativ sau chiar cathartic. Tot ce vreau e sa scriu din nou.<br />
<br />
Prin urmare, am reintrat in teren!Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-8838841982817395112012-12-05T23:45:00.000+02:002014-11-28T08:09:12.005+02:00"Sfarsitul lumii" nu e pentru oricine...Sa incepem cu inceputul si mai intai sa lamurim conceptul de SFARSIT, intrucat pare-se ca forma sa articulata din sintagma distrage atentia de la esenta notiunii in sine si creeaza confuzii intre mici si mari. Poate fi de vina si alaturarea cuvantului "lume", a carei nemarginire contrasteaza cu ideea unei finalitati, producand erori de calcul in schemele logice ale cerebelului. Motivele nu sunt tocmai clare, insa cert e ca parca ar fi un nou referendum... nu e prea clar cine cu ce voteaza.<br />
<br />
Pentru cei mai optimisti... sfarsitul echivaleaza cu un inceput. Puteti sa verificati si in dictionar, daca nu ma credeti, insa cele doua cuvinte sunt si vor fi mereu an-to-ni-me. Prin urmare, lumina se stinge pentru toata lumea. Fara drept de apel.<br />
Inteleg speranta izvorata din filmele hollywoodiene cu scenarii apocaliptice in care Sfarsitul Lumii se sperie de Chuck Norris pana se transforma intr-un Inceput al lumii... dar e un optimism ce are simptome maladive, halucinante si inabuse orice porniri realiste de genul impacarii cu viata pe care ai avut-o si cu cei dragi care nu urmaresc acelasi tip de filme.<br />
<br />
Pentru cei mai relaxati... nu vreau sa va dezamagesc, dar sfarsitul nu e un time-out pe care LUMEA il cere pentru ca s-a obosit sa ne poarte in spate de atatea milenii urmand ca, dupa un pic de intuneric, activitatea sa se reia ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Prin urmare, agitatia inutila de a ne face provizii de lumanari / conserve / apa potabila care sa ne tina in cele 3 zile preconizate de pauza, chiar nu isi are sensul deoarece nu se apasa butonul de reset, ci butonul de shutdown.<br />
<br />
Mai sunt apoi cei mai credinciosi care se uita cu nepasare la agitatia din jur, purtand in minte randurile citite despre Cei Patru Calareti ai Apocalipsei pe care cu teama si siguranta ii asteapta... dar acestia nu par a fi anuntati pe a 356-a zi a acestui an intrucat sunt multe semne care inca nu s-au aratat si de care strabunicii mayasi chiar nu citisera inaintea erei noastre cand si-au conceput limitatul calendar.<br />
<br />
In fine, parerea mea e ca "sfarsitul lumii" poate fi inteles cel mai bine de oamenii perfectionisti si ambitiosi care nu cred in jumatati de masura si pentru care sfarsitul e sfarsit, nu joaca de copil, chiar daca asta inseamna sa contribuie la realizarea lui ca sa nu ramana nimic "in pending".<br />
<br />
Lasand gluma la o parte, imi pare ca actualul sfarsit al lumii e doar o creatie nu foarte elaborata pentru a stimula consumul intr-o perioada de recesiune economica si s-ar putea sa il adoptam si la anul in caz ca trendul economiei nu se inscrie pe o panta ascendenta.<br />
Revenind la spiritul de gluma, tin sa urez tuturor un Sfarsit al Lumii cat mai placut si sa ne auzim sanatosi in Ajun de Craciun cand, in loc sa reflectam la esenta Sarbatorii, vom face schimb de impresii legate de cadourile pitite sub bradAdrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-19659506296015172622010-12-01T22:43:00.003+02:002010-12-02T00:06:13.323+02:00Scooby Doo, where are you?Acum cateva saptamani am vazut cateva secvente dintr-un episod nou cu Scooby Doo. Nu stiu daca neaparat era nou sau faptul ca era produs in format digital i-a insuflat un aer actual, insa acest detaliu e lipsit de importanta.<div><div>Scooby Doo si gasca sa de copii bagareti va ramane un clasic indiferent de cate variante ale acestuia vor fi produse de-acum inainte.</div><div><br /></div><div>Nu l-am privit niciodata in mod serios, dar dupa analiza facuta pe Tom&Jerry am inceput sa vad desenele animate intr-o alta lumina.</div><div><br /></div><div>Scooby este fara doar si poate emblema luptei impotriva ipocriziei. Pentru cei care sunt familiarizati cu productia in discutie argumentele sunt de prisos, insa pe scurt povestea sta in felul urmator...</div><div><br /></div><div>In primul rand, fiecare episod aduce in discutie un alt personaj raufacator (dovada a multiplelor forme pe care ipocrizia le poate lua) care in ciuda aparentelor reuseste sa isi faca jocul pana cand Scooby&co ii iau cazul la puricat si ajung sa il demaste.</div><div><br /></div><div>Eforturile teatrale sunt pe masura scopurilor: respectivul se camufleaza, ascunzandu-se in spatele unui costum sau a unei masti pentru a insufla teroare in societate, continuandu-si totodata existenta intesata de minciuni de complezenta.</div><div>Pe rand am avut de-a face cu stafii, monstri marini, calareti fara cap, mumii, varcolaci sau extraterestri, ca sa enumar doar cateva personaje ce au materializat pe rand diverse atribute negative ale caracterului uman. </div><div><br /></div><div>Analizand indeaproape detaliile, se dovedeste intotdeauna ca agenda ascunsa a ipocritilor poate fi scoasa la iveala in ciuda amenintarilor aduse de simbolul insusit. Teama de consecintele adevarului nu sta in calea micilor detectivi, fiind condusi de o sete nestavilita de a face lumina acolo unde ipocrizia nu permite razelor soarelui sa mai patrunda, aducand in final o unda de speranta acolo unde fatarnicia a sadit doar deznadejde.</div><div><br /></div><div>Cu toata aceasta perseverenta, lupta nu se castiga nicioadata usor. Iar gasca de copii si catelul lor naravas ne dau pe tava instrumentele de care e nevoie pentru a o duce la bun sfarsit: </div><div>- inteligenta si cultura prin Velma, </div><div>- spiritul ager si rezistenta fizica din partea lui Freddy, </div><div>- compasiunea si creativitatea lui Daphne si, nu in ultimul rand, </div><div>- prezenta de spirit si optimismul lui Shaggy. </div><div>Toate fiind completate de nasul fin pentru abureala a lui Scooby.</div><div><br />Ipocrizia e un dusman puternic, tocmai de aceea e nevoie de un complex de atribute care sa ajute la strangerea dovezilor, sa le puna cap la cap si sa insufle curajul de a-si asuma responsabilitatea rezultatului. </div><div>Cu siguranta ca pot aparea obstacole pe parcurs insa, asa cum arata experienta, minciuna are picioare scurte si numai teama o poate ajuta sa isi continuie maratonul.</div><div><br /></div><div>Luand in considerare cele de mai sus, nu credeti ca suntem indreptatiti sa strigam mult prea des: "Scooby Doo, where are you?"</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-45631877674773460282010-11-28T22:05:00.003+02:002010-11-28T22:50:13.440+02:00Vorbe de ocaraDa, stiu ca suntem in post si ca e o perioada de curatenie spirituala, si tocmai de aceea voi sta departe de linia ce nu ar trebui trecuta... Totusi simt nevoia sa ma exprim...<div><br /></div><div>Suntem un popor destul de creativ din punct de vedere al injuraturilor, nimeni nu tagaduieste asta... insa cred ca ne complacem cu niste expresii devenite deja clasice si lumea nu isi mai da silinta sa inoveze, sa gandeasca in afara constrangerilor, sa isi personalizeze mesajul.</div><div><br /></div><div>Adevarul e ca ne multumim sa pastram registrul vulgar cu gandul ca receptorul, indiferent de nivelul sau de cultura, va intelege ideea. In alte cuvinte, ar fi chiar aiurea sa emiti o insulta iar persoana sa nu o ia ca atare. Decat daca respectivul e cat dulapul si atunci e mai bine sa nu o faca.</div><div><br /></div><div>De exemplu, as simti cum imi vrea cineva raul auzind "calca-mi-ai camasile de bumbac 100% cat te-or tine puterile!"</div><div>Dar cuiva care nu a calcat o astfel de camasa in viata lui, sau nici nu s-a "distrat" vreodata cu un calcator, nu i se va parea batjocoritor.</div><div><br /></div><div>Tot in aceeasi idee, "strange-mi-ai frunzele uscate de nuc, in fiecare zi de toamna!" chiar doare pentru ca stiu cate frunze poate duce un nuc... nu e neaparat jignitor, dar de bine tot nu e.</div><div><br /></div><div>Alte exemple... "numerota-mi-ai arhiva pana nu mai vezi bine" sau "plictisi-te-ar portarul cu povestile lui din armata".</div><div>Si cred ca fiecare poate gasi in drama lui zilnica exemple de genul care chiar daca nu se aplica oricui, pot rezona mult si bine in mintea "ocaratilor" cu semne de intrebare: "totusi, ce a vrut sa zica?!?"</div><div><br /></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-57877405449015110002010-11-21T23:28:00.004+02:002010-11-22T00:57:42.794+02:00Tom si Jerry, dupa 20 de aniProbabil vor exista cateva priviri ciudate cu privire la subiectul care mi-a strafulgerat mintea intr-o dimineata, pe cand ma pregateam pentru serviciu. Da, e posibil sa fi avut creierul muuult prea odihnit, insa nu sunt genul care sa se planga de asa ceva.<div><br /></div><div>In fine, ma gandeam ca "Tom si Jerry" (da, desenul animat) e metafora pentru fuga neincetata dupa realizarea unui vis. Si nu a oricarui vis, ci a unuia impus. Tocmai de aceea nu e tocmai un vis, ci mai degraba un tel izvorat din constrangerile societatii. </div><div><br /></div><div>Tom, in momentele lui de relaxare, cand nu e intaratat de stapana, presat de alte pisici sau animat de instinctele de felina, chiar reuseste sa convietuiasca alaturi de bietul soricel. Insa de fiecare data cand se asterne pacea intre cei doi, societatea dicteaza ca Jerry trebuie persecutat.</div><div><br /></div><div>Tom trebuie sa recunoastem ca este perseverent. Asa cum e, cu mijloacele si metodele pe care le are la dispozitie, isi da toata silinta sa isi indeplineasca de fiecare data misiunea. Insa obiectivul e de-a dreptul imposibil de atins, intrucat nu tin minte niciun episod in care motanul sa fi fost triumfator.</div><div><br /></div><div>Si uite asa, Tom da trup si suflet pentru un tel care nu il face nici mai fericit, nici mai satul, nici mai linistit. </div><div><br /></div><div>Drept dovada, intr-un episod plin de zapada, cand reuseste sa il arunce pe bietul soarece in gerul necrutator, tot nu reuseste sa aiba liniste sufleteasca... imaginea nevinovatului persecutat pe nedrept il bantuie si il framanta pana isi repara greseala.</div><div><br /></div><div>Totusi, perseverenta lui Tom poate parea absurda. Dupa atatia ani ar fi trebuit deja sa realizeze ca nu poate fi fericit urmarind un ideal impus de altii. Normal ar fi fost sa isi gaseasca la un moment dat un drum al lui care sa ii aduca implinire. Insa cred ca e atat de indoctrinat de sistem incat pur si simplu nu reuseste sa discearna intre propriile sentimente si ceea ce i-a fost inoculat in tot acest timp.</div><div><br /></div><div>Daca nu ar fi atat de amuzant, ar fi chiar trist. Si totusi, lasand la o parte comparatia exagerata dintre un desen animat si societatea in care traim, copilul din mine savureaza de fiecare data episoadele cu Tom si Jerry de parca ar fi difuzate pentru prima data iar deznodamantul e cu adevarat o surpriza... il prinde de data aceasta sau ii scapa?</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-70102527679867204722010-11-20T12:25:00.001+02:002010-11-20T12:26:33.147+02:00The song says it all<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/3FZtN7T5PXM?fs=1&hl=en_US&rel=0&color1=0x006699&color2=0x54abd6"><param name="allowFullScreen" value="true"><param name="allowscriptaccess" value="always"><embed src="http://www.youtube.com/v/3FZtN7T5PXM?fs=1&hl=en_US&rel=0&color1=0x006699&color2=0x54abd6" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-489200960618902072010-11-18T22:03:00.003+02:002010-11-18T23:09:30.557+02:00ViseIn lipsa unor vise voluntare pe care sa le urmaresc, am parte de vise involuntare care ma urmaresc.<div><br /><div>Mai demult tin minte ca visam chestii abstracte, fara nici cea mai mica legatura cu realitatea... campii izolate, camere straine, oameni necunoscuti... franturi dintr-o lume ce parea a izvori de oriunde altundeva decat din cotidian.</div><div><br /></div><div>Dar vremurile acelea s-au dus, si mai nou cotidianul imi invadeaza visele. </div><div><br /></div><div>Visez contracte, continui discutii avute peste zi, finalizez planuri incepute in pauza de masa sau ma intalnesc cu oameni ce mi-au trecut prin minte fugitiv si accidental.</div><div><br /></div><div>Azi noapte, de exemplu, ma visam in noaptea de Revelion cum la 1 noaptea ma trezea telefonul fix cu un apel de departe, foarte departe.</div><div><br /></div><div>Foarte plauzibil daca stau sa ma gandesc ca Anul Nou vine la sfarsitul unei zile de munca. </div><div>Insa facand analiza pe vis, subconstientul se pare ca face ore suplimentare pentru a pune in ordine framantarile de peste zi... macar de ar fi cu folos.</div><div><br /></div><div>Lasand totusi fabulatia la o parte, mi se pare a fi o supradoza de realitate... Oare mai scap?</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-29185925938828371322010-11-16T23:39:00.002+02:002010-11-16T23:54:20.168+02:00Ciudata lume...... in care ne ducem existenta. <div>Contrarii la tot pasul care se intalnesc si, in ciuda a ce am auzit toata viata, nu se atrag nici nu se resping... pur si simplu se ignora.</div><div><br /></div><div>In aceeasi incapere pot coexista la un moment dat un om care castiga 200000 lei anual doar din dobanzi cu o femeia care castiga lunar 1000 de lei si isi intretine singura familia.</div><div>In aceeasi propozitie pot vorbi de un om care are o rata lunara de 6000 euro la creditul ipotecar si de un altul care nu se incadreaza la un credit de 6000 de euro.</div><div><br /></div><div>Suntem pe buna dreptate o societate a extremelor si cu toate acestea, nu am invatat ca mergand pe strada putem la fel de usor sa trecem pe langa oricare dintre personajele de mai sus si sa nu le cunoastem adevarata valoare. </div><div><br /></div><div>De ce? </div><div><br /></div><div>Pentru ca nu ne atragem, nu ne respingem ci pur si simplu ne ignoram si ne continuam existenta.</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-14021372446322927962010-10-31T10:35:00.003+02:002010-10-31T11:16:27.176+02:00Birds 'n beesMancam eu aseara linistit un pic de paine cu miere (ca e de sezon), cand m-a izbit o noua intrebare existentiala... <b><span class="Apple-style-span" style="color:#3366FF;">de ce fac albinele mierea</span></b>?<div><br /><div>Adevarul e ca am trait o viata de om fara sa imi pun intrebarea aceasta si probabil ca nu ar fi fost sfarsitul lumii daca nu ma lamuream... dar aseara era o adevarata dilema:</div><div><br /></div><div>Albinele produc mierea si noi le-o mancam. </div><div>Daca noi le-o mancam inseamna ca lor nu le trebuie? </div><div>Si daca lor nu le trebuie de ce o mai fac? </div><div>Daca totusi le e necesara, cum supravietuiesc cand oamenii le-o fura? </div><div>Si daca oamenii le-o fura si stiu ca le e vitala, cum pot trai cu constiinta impacata?</div><div>Nu le sta in gat stiind ca o intreaga specie sufera doar pentru ca avem noi pofta de ceva dulce?!?</div><div><br /></div><div>Ei bine, nu. Se pare ca intr-adevar albinele produc mierea pentru a-si face provizii de nectar pentru sezonul rece, dar o fac in exces. In mod normal un apicultor priceput stie cata miere poate "recolta" (a se citi "fura") astfel incat sa nu dauneze stupului.</div><div>OK, exista posibilitatea ca asta sa fie propaganda apiculturista... insa eu am inghitit-o, fara sa mai pun la indoiala moralitatea consumului de miere.</div><div><br /></div><div>Subiectul s-ar fi putut termina aici daca sa nu imi aminteam de o dilema din acelasi registru pe care o aveam la serviciu in primavara... <b><span class="Apple-style-span" style="color:#3366FF;">cum se consuma casnicia cocosului cu gaina</span></b>?</div><div><br /></div><div>Din nou, e o tema care nu ma impulsioneaza cu nimic sa consum sau sa nu consum oua si alte produse avicole... insa ajung la o varsta la care imi dau seama cat de putine stiu despre lucrurile marunte care ne inconjoara.</div><div><br /></div><div>Bineinteles, am cercetat intens internetul si nu mica mi-a fost mirarea sa descopar ca nu sunt singurul care avea nevoie de lamuriri. Exista forumuri care dezbat aceasta problema, ba chiar si teorii care mai au nevoie de studiu pentru a putea fi dovedite.</div><div><br /></div><div>Intr-un final, am ajuns la o schema... pentru ca explicatiile cele mai convingatoare apeleaza la dovezi de natura vizuala... </div><div>Gaina are un orificiu (atata banuiam) si cocosul are un orificiu (asta n-o banuiam). In timpul "dansului", cele doua se unesc si materialul genetic ajunge de la el la ea.</div><div>Pe cat de in vazul lumii se produce tot procesul, pe atat de invaluit in mister este. Si asta doar datorita penelor care cenzureaza toata treaba.</div><div><br /></div><div>In concluzie, m-am cam linistit deocamdata. Mai bine mai tarziu decat niciodata.</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-28397505936914726532010-10-25T00:43:00.005+03:002010-10-25T01:05:51.141+03:00Nu intelegM-am lovit saptamana trecuta de ceea ce mie mi se pare un nonsens.<div><br /></div><div>Acuma recunosc: nu sunt cel mai in masura sa dau verdictul intrucat nu am toate informatiile la indemana (a se citi "nu sunt in stare sa savurez o tigara").</div><div><br /></div><div>Dilema e in felul urmator:</div><div>Cum e posibil ca un fumator sa nu suporte mirosul de tigara?!?</div><div><br /></div><div>Ma ajuta si pe mine cineva sa ma dumiresc? </div><div><br /></div><div>Nu e o problema existentiala, dar nu e prima data cand ma lovesc de ineptia aceasta, urmata fiind indeaproape de "nu suport fumul in spatii inchise" sau "nu fumez decat la serviciu".</div><div><br /></div><div>Singura explicatie pe care am gasit-o e ca sunt niste absurditati emise de niste fumatori diletanti, amatori care imi polueaza atmosfera pentru ca nu au altceva mai bun de facut in cele 3 minute cat dureaza gestul (ca nu o putem numi actiune).</div><div><br /></div><div>A, si mai duc dupa mine o neclaritate din aceeasi categorie: de ce 300 de lei pe luna pe mancare dor mai rau decat 300 de lei pe luna pe tigari? </div><div><br /></div><div>Stiu, ar trebui sa ma apuc sa fumez ca sa intru in pielea personajului si sa ma lamuresc, ca altfel nu am cum sa inteleg, nu?</div><div><br /></div><div>Dar nu ma ard asa de rau dilemele acestea... era doar asa, ca fapt divers.</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-37688985264950242212010-10-25T00:03:00.005+03:002010-10-25T01:03:10.905+03:00Radio & TV = ^$#@Prin ^$#@ intelegandu-se o metafora care transcende orice bun simt.<div><br /></div><div>Televizorul ma agaseaza cu emisiuni pline de vorbe goale, stiri fara context si seriale programate in asa fel incat sa nu poata fi urmarite. Si atunci dupa ce mai platesc abonamentul la cablu?(probabil ca sa fiu in rand cu lumea)<br /></div><div><br /></div><div>Radio-ul imi insulta inteligenta cu melodii ale trupelor romanesti(sau nu, ca nu sunt in tema) pe care si un pusti de gradinita le-ar putea compune... dar macar atunci ar avea ceva farmec.</div><div><br /></div><div>Cel mai castigat in toata afacerea asta e internetul care e un fel de magazin do-it-yourself ce te rasfata in comparatie cu magazinul comunal. Si cand zic comunal ma refer la acela din vremea raposatului care se aproviziona cu ce putea si ce avea... ca deh, asa erau vremurile. </div><div><br /></div><div>Dar iar cad in capcana generalizarii... eu nu sunt reprezentativ pentru publicul tinta al televiziunilor generaliste si nici nu gust 90% din ce emit radiourile mainstream. (dar oare au un public tinta bine definit?) Din punctul meu de vedere s-ar putea inchide toate maine ca nu le-as duce lipsa. </div><div><br /></div><div>Prea radical? Nu cred. E justificat dupa "Alors on danse" de minim 7 ori pe zi la radio si aceleasi fete de lingai in toate talk-soaiele ori de cate ori deschid televizorul. </div><div><br /></div><div>Prin urmare, daca ma intereseaza un serial... il gasesc online.</div><div>Daca ma intereseaza o melodie... o ascult online.</div><div>Daca ma intereseaza o stire... o gasesc cu siguranta online.</div><div><br /></div><div>Daca vreau sa adorm rapid... deschid televizorul.</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-70180924021626899922010-10-24T23:30:00.002+03:002010-10-24T23:46:04.946+03:00Comision pentru consiliere maritalaA venit si a trecut nebunia cu actualizarea datelor personale la banci. Si ce folos?<div><br /></div><div>Zilele trecute (nu spun cand) am auzit (nu spun de la cine) ca un client al unei banci (nu spun care) a facut scandal (nu spun cat de mare) pentru ca a primit acasa extras cu soldul conturilor desi solicitase in mod clar ca acesta sa ii fie remis in sucursala.</div><div><br /></div><div>Pai si care ar fi problema? s-ar putea intreba un om normal.</div><div><br /></div><div>Problema e cat se poate de simpla: omul avea o durere de cativa ani (a se citi nevasta) din cauza careia nu si-a dorit extrasul acasa. Domnul agonisise niste bani pe care a preferat sa ii lase in cont si "uitase" de ei, evident din cauza durerii de cap.</div><div><br /></div><div>Prin urmare extras cu solduri reale + nevasta sucarita = motiv de divort.</div><div><br /></div><div>Omul, pe buna dreptate, va da banca in judecata pentru ca nu i-a respectat solicitarea, punandu-i astfel casnicia in pericol... care de altfel ar fi avut muuuulti ani fericiti de acum inainte.</div><div>Banca, pe de alta parte, ar trebui sa ii perceapa un comision suplimentar pentru ca i-a rezolvat "durerea de cap", desi daca e sa fim realisti, costurile divortului ii vor aduce alte dureri. De cont, bineinteles.</div><div>Iar nevasta... acuma cand a dat de bani pleaca? Pana acum ce a facut, munca de caritate?</div><div><br /></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-37591694705836058902010-07-07T23:12:00.002+03:002010-07-07T23:43:59.391+03:00Criza, mon cher!Intr-un moment de plictiseala, acum cateva saptamani, am aruncat un ochi mai atent peste facturile ce asteptau ziua de salariu. Si am descoperit acolo, negru pe alb faptul ca nu ma stimuleaza defel furnizorii diferitelor servicii sa imi platesc datoriile la timp (cum o faceam pana nu demult).<div><br /><div>Unul dintre ei stabileste limita la 15 zile de la primirea facturii (nu stiu exact cum apreciaza ei momentul in care ajunge la mine), altul are trecuta o data scadenta cu o perioada de pana la 30 de zile in care nu se calculeaza penalitati iar altul ma asteapta lejer pana la sfarsitul lunii, ceea ce de fapt imi si convine.</div><div><br /></div><div>Din punct de vedere al consumatorului, e ok faptul ca nu mi se da in cap din prima zi de restanta, dar ma mir ca nu s-au gandit sa ofere ceva beneficii sau reduceri pentru plata in avans a datoriei. Daca tot e criza de lichiditate... </div><div>Pentru ca sincer, nu simt nicio obligatie/presiune/interes ca sa le dau fuguta niste bani pe care la randul lor i-ar vedea ca un credit-furnizor fara dobanda.</div><div><br /></div><div>Asadar am intrat in hora crizei si m-am molipsit de la firme in ceea ce priveste comportamentul de plata... "am, dar de ce sa ma arat ca am?!?"<br /></div><div><br /></div><div>Exista in schimb un anume furnizor de telefonie mobila care insista sa imi aminteasca macar o data pe saptamana ca mi s-a emis factura si imi vine sa i-o platesc doar sa nu ma mai sacaie ca o soacra. Dar ma calmez, ca doar nu ma arde mesajul si astept scadenta. Mie oricum nu imi iese nimic la plata in avans, iar linistea sufleteasca nu acopera costul suplimentar.</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-81293532281572143172010-06-27T01:31:00.002+03:002010-06-27T01:52:36.642+03:00Romania, te iubesc...... Asa vrajesc politicienii tara, cu vorbe dulci si duioase menite sa o faca sa le cada in mreje. Si cand pare ca totul merge asa cum trebuie, o violeaza!<div><br /></div><div>Romania, fata mare, s-a lasat de nenumarate ori sedusa si violata, iar acum culege roadele naivitatii sale: e crizata ca o femeie insarcinata cu nevoi. Iar tara cat e de mare, are nevoi pe masura.</div><div><br /></div><div>Totusi, eu un lucru nu am inteles niciodata... de ce ne e asa de greu sa ne uitam peste gard in gradina vecinului care, desi are femeie la fel de crizata, reuseste sa stranga avere si sa mearga mai departe.</div><div><br /></div><div>O varianta ar fi ca romanul e creativ nevoie mare, spirit latin si original. Si atunci, cum sa-l copieze pe altul? Mai bine descopera pe rand focul, roata si gaura la macaroana decat sa le ia de-a gata si sa isi canalizeze efortul spre lucruri noi. </div><div><br /></div><div>Adevarul e ca focul nostru trebuie sa arda mai tare, roata sa fie mai rotunda iar macaroana mai gaurita. Ca altfel nu merita facute.</div><div><br /></div><div>Insa la fel de adevarat e ca desi poti sa faci strategii care doar presupui si speri ca functioneaza pentru a castiga miliardul de euro, mai sigur e sa inveti de la unul care deja l-a castigat si sa ii urmezi calea.</div><div><br /></div><div>Cu siguranta e usor de zis, dar chiar asa de greu poate fi de aplicat?</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-22236817873659225652010-06-21T21:32:00.004+03:002010-06-21T22:16:42.678+03:00IdiotAm fost la film saptamana trecuta. Mai bine stateam naibii acasa!<div><br /></div><div>Adevarul e ca tocmai de aceea am mers la film, ca sa nu stau acasa.</div><div><br /></div><div>In fine, contextul care ma face sa incadrez filmul vazut la categoria "traumatizant" se intinde pe cateva luni bune (ba as zice chiar ani) de cand subiectul copii si tot ce tine de ei graviteaza in universu-mi.</div><div><br /></div><div>In aceasta perioada, fara a fi catusi de putin interesat, am absorbit involuntar informatii legate de fertilitate, tratamente prenatale, stadiile sarcinii, problemele nou nascutilor, evolutia infantila in primii 2 ani de viata etc, fiind privat de bucuria de a le descoperi pe propria-mi piele. (sau ceva de genul)</div><div><br /></div><div>Deocamdata incerc sa ma consolez cu acel echilibru universal care imi va permite, la momentul oportun, sa intorc "favoarea" cu detalii elaborate legate de cachita, vomita si alte reziduuri infantile care sunt cat se poate de dragalase!</div><div><br /></div><div>In fine, contextul fiind cel de mai sus, am ajuns la filmul "Plan de rezerva"... o poveste despre ce altceva decat o femeie care ramane, ati ghicit, i n s a r c i n a t a !</div><div>Povestea putea fi cat se poate de haioasa (si chiar a fost in momentele ironice la adresa miracolului nasterii) dar avand in vedere trauma psihica cu care m-am autodiagnosticat, a fost cat se poate de inoportuna.</div><div><br /></div><div>De plecat, puteam sa plec din momentul genericului cand am intuit despre ce e vorba, dar daca tot am dat banii, de ce sa nu stau? Nu? (ce gandire idioata!)</div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-30471568273162537882010-06-21T19:54:00.005+03:002010-06-21T22:14:47.776+03:00Nici eu nu ma inteleg.Vreau sa scriu ceva optimist, coerent si oarecum util pentru umanitate. Dar nu am ce.<div><br /><div>Avioanele ce ratacesc prin intunericul creierului meu nu au la bord ganduri prea docile. Dar deja asta nu e ceva nou, pentru cei care ma cunosc. Pentru restul lumii insa, haideti sa mai facem o data cunostinta:</div><div><br /></div><div>Buna, ma numesc Adrian si sunt ironic, realist si greu de multumit. Visez fara sa imi impartasesc visele. In mod voluntar mi le reprim dar viata, in mod sadic, mi le pune de cele mai multe ori pe tava.</div><div><br /></div><div>Si in caz ca va intrebati... nu, nu este rezumatul anuntului de la matrimoniale ci doar esenta personalitatii, asa cum se manifesta ea de ceva vreme. Ma rog, nu e o expresie conditionata de timp, ci e ma mult ca sigur reactia la mediul inconjurator si oamenii care-l populeaza.</div><div><br /></div><div>Ma indepartez tot mai departe de scopul enuntat in prima fraza si tocmai de aceea continui.</div><div>Candva nu eram asa. Dar asta era candva, cand universul se intindea pe o raza de 30 de km si tot ce depasea aceasta limita se incadra pe domeniul fantasticului, intr-o alta galaxie.</div><div><br /></div><div>Si-atunci, logic ma intreb: dupa ce am ajuns sa interactionez cu fiinte pe care candva le consideram la ani-lumina distanta, cum sa raman neschimbat?</div><div><br /></div><div>In fine, e un gand bizar care nu pare a duce la nimic rational odata ce ia forma scrisa, motiv pentru care ma opresc, respir adanc si imi amintesc ca azi e solstitiul de vara... moment numai bun sa spun: punct si de la capat.</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-62176274070619540302010-05-03T23:16:00.004+03:002010-05-04T00:02:04.860+03:00Piatra filosofalaTraim intr-o zona/tara/societate mult prea inchisa, retincenta la nou, speriata de schimbare. Si cu toate acestea ne place sa credem ca libertatea ultimilor 20 de ani ne-a deschis poarta spre o infinitate de posibilitati si orizonturi marete.<div><br /><div>Da, ne-o fi deschis-o, insa noi am ramas proptiti in prag pentru ca nu ne-a impins nimeni de la spate ca sa facem pasul cel mare. Si asteptam. Si ne complacem in prezent. Si ascultam vocile trecutului ce se tem ca vor fi date uitarii odata cu venirea viitorului.</div><div><br /></div><div>Insa daca nu ma insel, nu i-a fost ridicata nimanui statuie pentru ca a trait o viata in conformitate. </div><div>Nu i s-au scris nimanui ode pentru ca a acumulat cunostinte si apoi le-a risipit in multime.</div><div>Si mai mult ca sigur ca nu exista epitaf care sa spuna..."a respectat cu strictete regulile de circulatie".</div><div><br /></div><div>Ce vreau sa spun prin asta? Ca idealurile parintilor, sabloanele societatii sau asteptarile semenilor sunt doar ceea ce sunt si nimic mai mult: niste limite care nu tin loc de idealuri, nu tin loc de scopuri si nu tin loc de evolutie. </div><div>Viitorul se vede mult mai senin atunci cand e privit cu propriii ochi larg deschisi.</div></div>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4755834330676452628.post-10400673372775457642010-04-24T22:06:00.003+03:002010-04-24T22:10:36.580+03:00Viata in culori<div>Zi frumoasa de weekend, aparatul foto la purtator, stat la aer sa se revigoreze trupul si sufletul.</div><div><br /></div><div>Si s-au revigorat...</div><div><br /></div><embed type="application/x-shockwave-flash" src="http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf" width="400" height="267" flashvars="host=picasaweb.google.com&hl=en_US&feat=flashalbum&RGB=0x000000&feed=http%3A%2F%2Fpicasaweb.google.com%2Fdata%2Ffeed%2Fapi%2Fuser%2Fandiadi%2Falbumid%2F5463764396266579441%3Falt%3Drss%26kind%3Dphoto%26authkey%3DGv1sRgCP220Y3_tt3jtAE%26hl%3Den_US" pluginspage="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer"></embed>Adrianhttp://www.blogger.com/profile/16572424399115356401noreply@blogger.com0