Vorbe de ocara

Da, stiu ca suntem in post si ca e o perioada de curatenie spirituala, si tocmai de aceea voi sta departe de linia ce nu ar trebui trecuta... Totusi simt nevoia sa ma exprim...


Suntem un popor destul de creativ din punct de vedere al injuraturilor, nimeni nu tagaduieste asta... insa cred ca ne complacem cu niste expresii devenite deja clasice si lumea nu isi mai da silinta sa inoveze, sa gandeasca in afara constrangerilor, sa isi personalizeze mesajul.

Adevarul e ca ne multumim sa pastram registrul vulgar cu gandul ca receptorul, indiferent de nivelul sau de cultura, va intelege ideea. In alte cuvinte, ar fi chiar aiurea sa emiti o insulta iar persoana sa nu o ia ca atare. Decat daca respectivul e cat dulapul si atunci e mai bine sa nu o faca.

De exemplu, as simti cum imi vrea cineva raul auzind "calca-mi-ai camasile de bumbac 100% cat te-or tine puterile!"
Dar cuiva care nu a calcat o astfel de camasa in viata lui, sau nici nu s-a "distrat" vreodata cu un calcator, nu i se va parea batjocoritor.

Tot in aceeasi idee, "strange-mi-ai frunzele uscate de nuc, in fiecare zi de toamna!" chiar doare pentru ca stiu cate frunze poate duce un nuc... nu e neaparat jignitor, dar de bine tot nu e.

Alte exemple... "numerota-mi-ai arhiva pana nu mai vezi bine" sau "plictisi-te-ar portarul cu povestile lui din armata".
Si cred ca fiecare poate gasi in drama lui zilnica exemple de genul care chiar daca nu se aplica oricui, pot rezona mult si bine in mintea "ocaratilor" cu semne de intrebare: "totusi, ce a vrut sa zica?!?"

Tom si Jerry, dupa 20 de ani

Probabil vor exista cateva priviri ciudate cu privire la subiectul care mi-a strafulgerat mintea intr-o dimineata, pe cand ma pregateam pentru serviciu. Da, e posibil sa fi avut creierul muuult prea odihnit, insa nu sunt genul care sa se planga de asa ceva.


In fine, ma gandeam ca "Tom si Jerry" (da, desenul animat) e metafora pentru fuga neincetata dupa realizarea unui vis. Si nu a oricarui vis, ci a unuia impus. Tocmai de aceea nu e tocmai un vis, ci mai degraba un tel izvorat din constrangerile societatii.

Tom, in momentele lui de relaxare, cand nu e intaratat de stapana, presat de alte pisici sau animat de instinctele de felina, chiar reuseste sa convietuiasca alaturi de bietul soricel. Insa de fiecare data cand se asterne pacea intre cei doi, societatea dicteaza ca Jerry trebuie persecutat.

Tom trebuie sa recunoastem ca este perseverent. Asa cum e, cu mijloacele si metodele pe care le are la dispozitie, isi da toata silinta sa isi indeplineasca de fiecare data misiunea. Insa obiectivul e de-a dreptul imposibil de atins, intrucat nu tin minte niciun episod in care motanul sa fi fost triumfator.

Si uite asa, Tom da trup si suflet pentru un tel care nu il face nici mai fericit, nici mai satul, nici mai linistit.

Drept dovada, intr-un episod plin de zapada, cand reuseste sa il arunce pe bietul soarece in gerul necrutator, tot nu reuseste sa aiba liniste sufleteasca... imaginea nevinovatului persecutat pe nedrept il bantuie si il framanta pana isi repara greseala.

Totusi, perseverenta lui Tom poate parea absurda. Dupa atatia ani ar fi trebuit deja sa realizeze ca nu poate fi fericit urmarind un ideal impus de altii. Normal ar fi fost sa isi gaseasca la un moment dat un drum al lui care sa ii aduca implinire. Insa cred ca e atat de indoctrinat de sistem incat pur si simplu nu reuseste sa discearna intre propriile sentimente si ceea ce i-a fost inoculat in tot acest timp.

Daca nu ar fi atat de amuzant, ar fi chiar trist. Si totusi, lasand la o parte comparatia exagerata dintre un desen animat si societatea in care traim, copilul din mine savureaza de fiecare data episoadele cu Tom si Jerry de parca ar fi difuzate pentru prima data iar deznodamantul e cu adevarat o surpriza... il prinde de data aceasta sau ii scapa?

The song says it all

Vise

In lipsa unor vise voluntare pe care sa le urmaresc, am parte de vise involuntare care ma urmaresc.


Mai demult tin minte ca visam chestii abstracte, fara nici cea mai mica legatura cu realitatea... campii izolate, camere straine, oameni necunoscuti... franturi dintr-o lume ce parea a izvori de oriunde altundeva decat din cotidian.

Dar vremurile acelea s-au dus, si mai nou cotidianul imi invadeaza visele.

Visez contracte, continui discutii avute peste zi, finalizez planuri incepute in pauza de masa sau ma intalnesc cu oameni ce mi-au trecut prin minte fugitiv si accidental.

Azi noapte, de exemplu, ma visam in noaptea de Revelion cum la 1 noaptea ma trezea telefonul fix cu un apel de departe, foarte departe.

Foarte plauzibil daca stau sa ma gandesc ca Anul Nou vine la sfarsitul unei zile de munca.
Insa facand analiza pe vis, subconstientul se pare ca face ore suplimentare pentru a pune in ordine framantarile de peste zi... macar de ar fi cu folos.

Lasand totusi fabulatia la o parte, mi se pare a fi o supradoza de realitate... Oare mai scap?

Ciudata lume...

... in care ne ducem existenta.

Contrarii la tot pasul care se intalnesc si, in ciuda a ce am auzit toata viata, nu se atrag nici nu se resping... pur si simplu se ignora.

In aceeasi incapere pot coexista la un moment dat un om care castiga 200000 lei anual doar din dobanzi cu o femeia care castiga lunar 1000 de lei si isi intretine singura familia.
In aceeasi propozitie pot vorbi de un om care are o rata lunara de 6000 euro la creditul ipotecar si de un altul care nu se incadreaza la un credit de 6000 de euro.

Suntem pe buna dreptate o societate a extremelor si cu toate acestea, nu am invatat ca mergand pe strada putem la fel de usor sa trecem pe langa oricare dintre personajele de mai sus si sa nu le cunoastem adevarata valoare.

De ce?

Pentru ca nu ne atragem, nu ne respingem ci pur si simplu ne ignoram si ne continuam existenta.