Ce-ar fi daca ar fi?

by Adrian On Aug 31, 2007 0 comments


Ma tot uit mai nou la the Apprentice. E interesant, e captivant, e reality show, dar parca nu e. Nu da acea senzatie de kitch, desi pe alocuri se vede goana dupa spectacol.
Dar nu asta era ideea.
Ideea e ca pe langa o sansa incredibila, situatii interesante si New York-ul pe fundal, 'aplicantii' mai au sansa sa intalneasca persoane fascinante, experimentate, pe care le pot 'stoarce' de informatii.

Dar cum sa faci sa nu fii intimidat si sa iesi castigat dintr-o conversatie cu un om care clar te eclipseaza si te fascineaza in acelasi timp? Faptul ca asculti si absorbi fiecare vorba de intelepciune, te-ar putea lasa oarecum in pana de cuvinte.

Era mai demult o intrebare la moda, ceva de genul "Pe cine ti-ai dori sa intalnesti?" Si niciodata nu m-am gandit serios. Nici acum nu am in minte o anumita persoana, fie ea lider spiritual, politic ori vedeta, din istorie sau in viata.

Ce-ar fi sa aleg? Un Donald Trump contemporan de la care sa aflu secretul succesului? Ar fi interesant, revelant si chiar educativ.

Un lider spiritual ar mai putea fi o alegere buna, care sa ma indrume sa gasesc pacea interioara, calea cea buna, linistea si iluminarea suprema.

Sau un stramos... ce-ar fi sa-mi cunosc stra-stra-bunicul. Omul care mi-a adus familia pe aceste plaiuri, cel responsabil pentru alegerea de a se fi stabilit in Romania si nu in alta tara.

Ar mai fi varianta unui personaj din antichitate. Un Aristotel sau Platon, un Faraon sau chiar un conducator mayas sau atlant, care sa imi spuna secretele unor vremuri de mult apuse. Sa mi se dezvaluie adevaratii claditori ai civilizatiei umane... ar fi cu adevarat ceva unic.

Oricare ar fi personajul, ar fi o experienta interesanta, dar dificila dupa parerea mea. Ce sa intreb un om care stie "totul" despre ceva ce eu nu stiu? Cu ce sa incep sa nu par stupid, sa nu intru in cliseuri, si sa nu fiu prea curios, ca sa-i faca totusi omului placere sa vorbeasca cu mine?

Pana la urma, acestea sunt doar niste ganduri un pic aberante in miez de noapte, ca nimeni nu o sa ma duca inapoi in timp sa am o astfel de intalnire, sau nu cred sa am ocazia sa stau la masa prea curand cu un Donald Trump sau alte minti luminate.

Dar nu se stie niciodata. Pot sa visez, nu?

Labels: ,

Ma mai enerveaza printre altele...

by Adrian On 0 comments


Nu sunt lucruri noi, nu e un alt mod de a face gaura in macaroana, sau un alt mod de a aprinde focul, nici macar un alt model de roata.

Sunt cateva lucruri constante care imi "macina" rabdarea zi de zi. Nu cred ca sunt unicul, s-au mai plans si altii, dar nu ma simt linistit pana nu imi vars si eu amarul.

In primul rand: oamenii prosti nu ar trebui sa faca doua lucruri: copii si sa conduca. Ambele actiuni au rezultate periculoase, indiferent de cum ai privi lucrurile. Partea cu ce se naste din omul prost, din motive de coerenta, va aparea intr-o discutie viitoare.

Dar partea cu soferii... zilnic aproape ca intra careva in mine. Drept ii ca problema nu apare pana nu se intampla, Doamne fereste, nenorocirea. Dar acest "aproape'' apare mult prea des in ultimul timp.

Definitie: oamenii prosti = oameni inconstienti care braveaza + oameni inconstienti care nu cunosc regulile de circulatie + oameni care au regulile proprii de circulatie + oameni care nu stiu folosi semnalizarea... ati prins ideea.

Ok, suntem toti in situatia asta, dar premisul de conducere se obtine mult prea usor. La fel ca si armele 'neletale'. Dar pana si unele arme neletale pot fi letale in conditiile nepotrivite. Si atunci care e ratiunea?

Ca pana si din cauza unui iaurt de fructe poti sa mori, asa, fara sa te fi calcat masina, fara sa te fi impuscat careva voit sau nu!

Evoluam si totusi involuam. Dezvoltam tehnologia ca sa ne facem viata mai usoara si, din pacate, si la acest capitol balanta se echilibreaza. Multe dintre aceste usurari ne complica viata si mai mult.

Dar multiplicarea nevoilor e pana la urma o chestie naturala, observata si indelung studiata... si este practic limitata doar de perspectiva umana.

Perspectiva umana care a realizat zborul in spatiu, clonare si internet. Toate interesante si de viitor. Insa clonarea a starnit reactii aprinse la adresa jocului de-a Dumnezeul prin manipularea genetica. Explorarea spatiala cheltuie, deocamdata inutil, miliarde de dolari care ar putea fi folositi mai bine pe pamant. Internetul si-a demonstrat de mult vulnerabilitatile prin virusi, spam si hacking.

Si de fapt asta era ideea... cautam o legatura intre 2 lucruri care ma enerveaza. Prostia la volan si spamul de pe e-mail.

Iar aceasta din urma nu m-ar deranja atat de mult daca spamul ar ajunge in Junk mail iar mesajele in Inbox, si nu ar trebui sa ma uit zilnic sa vad ce corespondenta si-a incurcat, din nou, destinatia.

Asta e, 'la toti ni-i greu'.

Labels: ,

Publicitate 'la limita'

by Adrian On Aug 29, 2007 1 comments

Am observat acest tip de publicitate la televiziunea americana, si mi s-a parut suficient de onesta pentru a ma convinge, cel putin, sa simpatizez producatorii respectivi.
E vorba de asa numitele reclame comparative, in care un anume producator spune efectiv "cumparati produsele noastre, pentru ca sunt mai bune decat ale lui X, Y, Z", numindu-si pe bune competitorii.
Iata si cateva exemple dintre concurentii de top: Pepsi contra Cola, Mac vs PC, BMW vs Audi, si nu in ultimul rand Audi vs Alfa Romeo/Mercedes/BMW.






In opinia mea, este reflectarea libertatii de exprimare, intrucat, chiar daca se sustine superioritatea unui produs fata de celalalt, argumentele prezentate sunt viabile, adevarate si nu induc consumatorul in eroare. Normal, ca s-a intamplat si la noi la un moment dat intre Altex si Flanco, daca mai tineti minte reclamele in care copii spargeau tastatura cu ciocanul, pentru ca asa vazusera la tv. Dar evident, ca CNA a interzis imediat aceasta forma de comunicare.
Totusi, ele sunt simpatice, comice chiar, si se adreseaza unui public satul de subtilitati si cliseuri, un public rafinat, cunoscator, si darama orice tipare stabilite in audiovizual.

Labels:

Dependenta de concurenta

by Adrian On Aug 27, 2007 0 comments


Concurenta/competitia e o stare de fapt ce ne inspira sa fim mai buni. Ar fi o naivitate sa credem ca doar firmele se afla in competitie pentru produse mai bune, cota de piata si implicit castiguri mai mare. Oamenii sunt zi de zi intr-o concurenta continua, instinctiva chiar, pe care multa lume poate nici nu o constientizeaza.

Ea apare de multe ori din situatiile cele mai simple si banale cum ar fi un loc in tramvai dimineata, cele mai frumoase fructe din piata, cea mai tare masina din parcare si ajung la lucruri complexe cum sunt concurenta pentru afectiune, pentru o slujba, sau pentru alte moduri de implinire personala.

Totusi, aceasta inclinatie de a fi cel mai bun, nu e istovitoare? Nu e o risipa de energie si forta? Pai daca iei lucrurile pe rand, si stii asupra ce vrei sa te concentrezi, nu cred ca e. Ca doar nu s-a nascut nimeni pe lumea asta care sa le faca bine pe toate.

Eu recunosc, sunt dependent de concurenta. A fost asa din frageda pruncie, pe cand concuram in toate cu 'varu-meu geaman'. Apoi in clasele primare si in gimnaziu mereu am avut pe cineva cu care sa imi masor fortele. In liceu a fost o chestie ciudata: chiar situatia de care vorbeam mai sus... am incercat sa fiu bun la toate. Mi-a iesit intr-o masura mai mare sau mai mica, dar parca nu am fost multumit. In facultate, doar in anii terminali am scos medii infernal de mari (si n-am fost sef de promotie ca nu mi-am propus de la inceput). Si totusi cu ce scop?

Ce rost a avut atata stres? Pai a avut. Pentru ca au fost momentele in care am simtit ca scot capul din multime. Ca ma diferentiez de restul. Ca reusesc sa fac mai mult decat cei din jur. Si lucrurile acestea chiar daca necesita sacrificii, satisfactia e intotdeauna pe masura.

Sunt mai mult decat bucuros sa accept o provocare, sa imi testez limitele si sa dovedesc ca intotdeauna este loc de mai bine si de mai mult. Nu am reusit niciodata sa accept cu inima impacata locul doi, sa mi se spuna ca nu pot face ceva, sau sa stiu ca vreau ceva si nu-l pot avea. E ambitie? Inconstienta? Prea mult rasfat?

Sunt berbec, sunt incapatanat. Dar un pic de concurenta e al naibii de buna.

Cred ca am dezvoltat destul de mult subiectul incat ceilalti dependenti sa imi dea dreptate iar cei ce raman rece la ce am scris sa nu mai fi ajuns pana la acest punct.

Labels: , ,

Nu am apa calda!!!

by Adrian On 0 comments


In vara anului 2007 m-am intors in era comunista, cu incalzit de apa ca sa beneficiez de minimul de decenta cand ies din casa.

Si e cald! Si tre sa fac macar un dus zilnic sa ma simt eu bine cu mine! Si nu suport sa nu imi curga apa calda cand ma rad! Si simt o frustrare nemaipomenita, pe langa oboseala ce o am.

Consolarea? Ca nu sunt singurul. Cu mine mai sufera cel putin un cartier intreg, pe care-l putem numi 'Clubul napastuitilor'. Plus ca am citit pe un alt blog, ca mai sunt si alte zone din tara unde febra lucrarilor raceste apa calda in miez de vara fierbinte.

Bineinteles, ca nu e o tragedie, ca sunt lucruri mai grave pe lumea aceasta, si trebuie sa multumim Celui de Sus ca nu ni s-au intamplat. Privim, insa, partea plina a paharului si ignoram acele cateva picaturi de apa calda lipsa din el.

Am eu o impresie ca cei care au administreaza lucrarile sunt niste neganditi cu mot. Sunt absolut convins ca exista mijloacele tehnice necesare pentru a asigura necesarul de apa calda chiar si in conditiile unei lucrari la retea. Dar de ce sa se deranjeze, ca doar nu sufera primarul, prefectul, consilierii judeteni, directorii de la 'apa' si asa mai departe.

In fine, ca sa reiterez o vorba ce n-am mai folosit-o de mult... "La toti n-i greu..." (unora mai mult ca altora), dar cu ii pasa?

Labels:

Iar spre Cluj

by Adrian On 1 comments

Normal. Ca in celelalte directii nu prea este nimic interesant de vazut/facut. Ok, paduri sunt cam peste tot, dar si niste dealuri, si niste imitatii de munti, si o apa curgatoare de preferinta, cam numai in directia aceasta gasim.

Nu e plictisitor, dar nu e pentru toata lumea. Nu stiu cata lume se ia si merge asa la plimbare doar de dragul de a nu sta acasa, nu cu scopul de a ramane peste weekend undeva. Normal, ne-am putea schimba si stilul, si sa dezvoltam aceste plimbari sporadice in iesiri planificate, cu cortul sau la pensiuni... ar fi o chestie...
Oricum, sambata am facut plimbarea spre Valea Draganului, cu gandul sa mergem roata, sa vedem cum e si pe acolo, dar evident ca nu am mai ajuns chiar acolo. Am luat-o in schimb spre barajul Lesu, deoarece ultima data cand am fost la Coada, nu am apucat sa facem poze la baraj, si am zis ca nu e niciodata prea tarziu sa recuperam timpul pierdut.

La Piatra Craiului ne-am oprit ca de obicei, sa mai mancam cate ceva, dar de data asta, am prins si un apus de soare destul de frumos, si am mai mancat mure, cum nu am facut-o de mult (de vreo 2 saptamani).

A, si era sa uit (ca doar nu trebuie sa fie o poveste cronologica), ca am trecut iar pe langa Lacul fara fund... da! ce sa zic. Dar de data asta ne-am oprit sa il admiram. Nu mica ne-a fost mirarea, insa, cand apa lina a 'baltii' ne-a permis cu usurinta sa admiram... ce anume... evident, fundul lacului. Asadar... ca si cu multe alte lucruri, doar numele e de el! O fi si asta un soi de publicitate...


Si ca sa fie tacamul complet, ne-am convins ca mai tot timpul anului gasim branduse, totul depinde doar de unde le cauti... inspre Cluj!
A fost o sambata reusita, nu?

Labels: ,

Cica imi fac prea multe autoportrete

by Adrian On Aug 26, 2007 1 comments


Nu mi se pare... (si acuma imi creste si mie nasul)

Ok, poate in conceptia unora e oarecum ciudat sa intorc aparatul spre mine, dar mie deja mi se pare normal. Adica de ce sa scot doar peisaje si pe altii in poza, cand si eu vreau sa apar in poze.

La un moment dat mi se pare de-a dreptul enervant sa tot merg la cei din jur sa cer sa mi se faca poze, apoi sa ma uit la ele, sa sterg ce nu-mi place si sa le refacem. E adevarat ca ar fi solutia ideala, dar are cineva rabdare? Are cineva rabdare sa ii explic cum sa ma incadreze? Cum sa faca si cu blitz si fara? Ca sa bage si o sepie pe acolo?

Credeti-ma ca nu. Nici eu nu as avea rabdare cu mine, iar eu fac 3-4 sute de poze cand am la ce.

Asa, nu e mai bine ca sunt cuminte si imi rezolv problema singur? Dupa atatea poze, am reusit sa imi si dezvolt dexteritatea de a ma incadra de minune in poza si singur. E adevarat, ies cam aproape, ca doar nu gasesc tot timpul unde sa pun aparatul cu timerul.

Hm, mi s-a zis ca as fi mandru de mine, si de-aia imi fac singur atatea poze. De fapt sunt pretentios, tin neaparat sa iasa poza bine. Adica daca tot imi dau silinta pentru altii, eu de ce as fi mai prejos?

Evident ca nu caut intelegere sau justificare, ca doar nu o sa ma pozez mai putin, dar imi trecea mie prin cap ideea asta acuma. Si la urma urmei, pe voi ce va opreste sa faceti la fel?

Labels:

New York si restul lumii

by Adrian On 0 comments

De unde si pana unde aceasta afirmatie?

Pai eu m-am gandit asa... In Udine m-as mai intoarce doar in compania tuturor celor cu care am petrecut acolo 5 luni de zile. 5 luni minunate, care insa ar fi fost lipsite de distractie daca nu era o mana de oameni care sa imi condimenteze existenta.

As putea spune poate acelasi lucru si despre New York, insa aici lucrurile se complica putin. Cu toate ca am mers acolo cu oameni cunoscuti, am mai cunoscut oameni minunati, si mi-am facut prieteni pe viata, m-as intoarce acolo cu sau fara ei. Oricum, m-as intoarce.

NY are personalitate. Orasul e ca un organism viu, care te asimileaza din momentul in care ai pasit afara din aeroport sau gara. Iti inspira un alt ritm de viata, te face sa uiti de orice altceva si sa raportezi totul la clipa de fata. NY devine un reper, orice ai fi facut inainte de a ajunge acolo, si indiferent de cat de bine sau rau ti-a mers acolo.

N-am trait doar momente minunate in 'orasul ce nu doarme niciodata', au fost si greutati si momente de cumpana, dar in aerul newyorkez pluteste un pic de magie ce-ti imprastie norii tot timpul, si-ti arata minunatia ce e in jurul tau.

O simpla plimbare prin Central Park te face sa te rupi de aglomeratie si sa te invalui cu natura; o alta plimbare prin Times Square de invigoreaza prin energia degajata de multimea de oameni si lumini; Statuia Libertatii iti transmite un mesaj capabil sa ridice orice spirit; iar zonele metropolei iti face rezumatul intregului pamant prin diversitatea existenta acolo.

Pana la urma, Marele Mar e un loc al locurilor. Aduce tot ce e mai bun de pretutindeni si il ofera celor care sunt destul de curajosi sa accepte provocarea.

Labels: ,

23 august

by Adrian On Aug 24, 2007 1 comments

Azi a fost 23 august. Chiar inainte sa ies de la serviciu am rememorat un pic ce ar fi putut fi azi... zi libera, mici, bere, defilari, salve de tun, fanfara, un mesaj din partea tovarasului... (si pe 1 decembrie se voar indeplini multe din cele enumerate, doar ca nu va fi vreme buna pentru mici si bere).

In fine, nu aceasta era ideea. Ideea era ca odata cu 23 august de altadata mi-am amintit si de muzica de odinioara, pe care momentan nu o ascult cu nostalgie, ci o ascult sa redescopar artisti valorosi, si niste piese fara varsta.

Ce ma atrage la ele? Inocenta versurilor, veselia melodiilor si calitatea vocilor neprelucrate pe calculator. Ca o fi fost cenzura? Se prea poate. Ca versurile sunt uneori atat de naive incat sunt comice? Si aceasta e o parere credibila. Dar nimeni nu poate tagadui faptul ca sunt melodioase si inspira buna dispozitie in orice imprejurare.

Ce am mai observat? Ca spre deosebire de reteta actuala (1 vers) + (3 refrenuri) = succes, reteta 'vesnic verde' era (1 poveste cu introducere/desfasurare/final) + (2 refrenuri) = slagar. Si adevarul e ca altfel savurez o piesa cand imi transmite un mesaj complet, fie el unul simpatic de genul 'Iubiti si cainii vagabonzi', unul de dragoste ca 'Te-am vazut, mi-ai placut' sau chiar unul mai trist dar plin de speranta prin 'Te-astept sa vii'.

Nu a fost o perioada de libertate, cozile la orice bun necesar nu au lasat amintiri prea frumoase, iar rationalizarea alimentelor, apei si a energiei electrice inca ne mai starnesc dezbateri aprinse, dar muzica aceasta cu ce ne-a gresit ca sa o facem uitata?

As vrea sa aud totusi niste pareri: ce melodii din 'epoca de aur' mai ascultati cu placere?

Labels: ,

O discutie de milioane

by Adrian On Aug 23, 2007 0 comments


Atentie, urmatorul text nu e codificat, dar s-ar putea sa necesite traduceri, intrucat am incarcat o transcriere fonetica a limbii vorbite...
(In urma cu nu prea mult timp, in sat, la o discutie cu bunica. E cald, e liniste, mai adie slab vantul, misca frunzele, mai cade cate un mar in curte, cainele mai vede cate o pisica si intrerupe linistea dupa-amiezii...)

Bunica: D-apu' am auzat pruncu mnieu, ca-i incepe' lucru'.
Adi: Da, buna, gata cu vacanta, acuma oi fi si io omu' muncii.
B: Si-apu' ce-i faci tu? (o intrebare normala)
A: Numa' lucruri bune... (un raspuns nu prea inspirat)
B: Cum vine acie'?
A: In publicitate, bunica, o sa lucrez, pa creatie...
B: ... :-( ... (bunica mirata, descumpanita, abatuta, si chiar cu o nuanta de tristete) Noa, amu nu stiu, da' io am gandit ca oaricand, cand ii lucra si ii vini la mine, oi zace ca domn' profesor, ua domnu economist imi daschide si mii use'. Da' d-asta nu stiu ce si zac, bine-i ua rau. Da' spune-mi si mie amu dara cum mere asta? Ce-i fi?
A: Pai... publicitatea ii... gandeste-te ase': incepe o firma noua si lucreze. Ea tra' sa se prezinte oamenilor, si le spuna ca are oarice nou, si ca merita si o incerce clientii. Isi prezinta produsale ua serviciile, si cu ce ii mai castigat omu' ca o aleje. D-aia traba si apara la televizor, la radio, si-si faca afise pan oras, si faca caiete in care si scrie tat da firma, si mai traba... (poveste continua macar 10 minute, timp in care bunica statea pe pat si se uita la mine, eu incercand pe cat posibil sa ma fac bine inteles, sa aleg cuvinte nu prea specializate si sa folosesc totusi un accent cat se poate de popular)
(si in acest moment in care eram convins ca am explicat bine situatia, vine si replica)...

B: Io nu stiu, da' daca nu stii tu zace ce faci, nu stiu ce lucru ii ala. Ua stii ua nu stii. (evident, ramas fara cuvinte, m-am ridicat si am iesit afara).

... dupa o jumatate de ora, in mjlocul altei discutii...

A: Pai acuma vrei nu vrei, imi pare rau, eu tot Junior Art Designer oi fi.
B: Ha? Ce-ai zas tu?
A: junior art dizainar...
B: Na, amu imi place. Amu is multamita. Daca m-a intreba oaricine oi zace ca nu nu stiu si zac. Amu-i bine. N-am bai. Zi tu cum ii vre' ca io nu stiu d-aste'.
SFARSIT

Ideea: exemplu clar de distanta dintre generatii. Nu m-as fi asteptat sa fie altfel, dar nu ma asteptam sa fie atat de interesant punctul ei de vedere. Nu ii e teama de necunoscut, ii e teama ca nu poate sa spuna altora, sa se laude cu nepotul. Si asa cum i-am spus si ei... "Stii ce, buna? Mai mare bai nu fie!"

Labels: ,

Ganduri batrane in cap tanar

by Adrian On Aug 22, 2007 0 comments


Cine nu are batrani, sa isi cumpere, spune o veche vorba romaneasca.

Hmm serios? Si cine are prea multi sau s-a saturat poa' sa-i vanda? Ca altfel de unde apare oferta? O piata echilibrata si functionala trebuie sa aiba ambele seturi de forte, atat ofertanti cat si cumparatori.

Si care ar fi pretul unui batran? Ca doar cineva care nu a avut batrani, nu stie sa ii aprecieze. Nu isi da seama de intelepciunea si copilaria de care da dovada un om cu parul nins. Totodata nu se gandeste la avantajul sfaturilor experimentate de care poate beneficia, dar si de opinii demodate si lipsite de sens. Si sa nu uitam de darnicia cu care poti fi coplesit in momentele in care egoismul paranoic nu se manifesta.

E interesant si relaxant sa asculti experiente de viata, povesti romantizate, hiperbolizate chiar, din diverse perioade istorice despre care altfel ai putea afla doar la scoala. Dar trecerea timpului nu lasa doar amintiri interesante ci isi pune amprenta si asupra memoriei, astfel o intamplare poate fi depanata si analizata in multe ocazii.

Si atunci e capabil un om care nu stie cu adevarat cum e un batran, sa se angajeze la o astfel de responsabilitate? Pentru ca nu se asigura service, revizii gratuite sau inlocuirea modelului cu altul mai nou.

Eu zic ca batranii sa ramana acolo unde sunt. Cine ii are sa ii pretuiasca si sa ii ingrijeasca atat cat mai pot, iar cine nu ii are sa stea linistiti si sa se pregateasca sa devina chiar ei batranii cuiva.

Nici eu nu stiu care era scopul textului de mai sus. Dar cine a spus ca gandul trebuie sa aiba un scop? Apare pur si simplu, involuntar, iar asta mi-a aparut mie acuma seara.

Labels:

Sapanta, 10.06.2007

by Adrian On Aug 21, 2007 0 comments

Scrie ca si cum n-ai scrie... bun sfat.
Acum doua luni nu aveam blog, asa ca nu puteam sa va impartasesc impresiile de la Sapanta, asa ca uitandu-ma peste poze incerc sa imi regasesc cuvintele de atunci.
Inainte de toate, vreau sa subliniez, ca oricat ar fi de vesel cimitirul, este la urma urmei un cimitir. Oricat ar fi de primitoare multimea de culori a locului, se pastreaza o atmosfera greoaie, un respect clar cuvenit celor plecati din lume.

Si pe buna dreptate, deoarece, parcurgand de la intrare si pana la ultimul rand de cruci, asa, pe sarite, povestile de viata ale oamenilor, am intalnit familii destramate, tragedii sau decese naturale, dar si caracterizari. Si asta zic eu, ma face sa spun ca am simtit mai mult decat as face-o intr-un cimitir obisnuit.

Faptul ca am ajuns sa cunosc omul din cele citite de pe cruce, sa aflu ca a lasat in urma copii mici, sau dimpotriva, ca i-au murit copiii inainte de sfarsitul vietii, ca acest lucru s-a intamplat la munca, intr-un accident sau in mod voit, mi-a mai pus inca un pic mintea la contributie. Un pic mai mult poate.


E drept, depinde si de fiecare om ce anume il impresioneaza, ce il atinge, ce il pune pe ganduri. Desi m-a pus pe ganduri, nu am sa sustin ca m-a marcat semnificativ, dar pot sa afirm, ca va ramane vie amintirea unui loc atat de mort.

Cu toate cele spuse mai sus, cimitirul vesel e o celebrarea a vietii, mai intai de toate.Vieti intregi cu bune si rele, cu copii si cu nepoti traiesc mai departe prin cititorul care se minuneaza de iscusinta mesterului popular care gaseste o raza de lumina intr-un moment trist, care reuseste sa faca haz de necaz, si sa scoata ritm si rima din orice experienta. Astfel, ajungi sa redescoperi, in caz ca ai uitat, viata la tara prin limbaj, personaje si intamplari specifice mediului, care pe cat sunt de pitoresti, pe atat sunt de impresionante.

Merita mers, merita vazut, spre exemplu...
"Cat am trait pa pamant/ Turda Toader m-am numit/ In viata ce o am avut/ multa palinca am baut/ Si sotie' m-o certat / Ca am venit acasa bat/ Si io nu am ascultat/ Zilele mi s-o scurtat./ Ma, Ion, fecioru meu/ Nu uita ce iti spun eu..." restul il gasiti la Sapanta!

Labels: , ,

My crystal globe

by Adrian On Aug 20, 2007 0 comments


Well, my crystal globe didn't exactly predict this two years ago...

I forwarded some mail last tonight, mainly pictures I think, and Surprise, surprise! Gmail told me I'd better clean up my mailbox, because I'm at over 95% of the 2,9Gb I have at my disposal.

Hmm, I'm disappointed. I've only had this e-mail address for two years, and it's already full: around 1500 sent messages, and 800 received... I don't have anyone to compare it with, but I guess I did OK.

Still, I think they advertised in the beginning that I would never have to delete any mail message ever again. Weellll, if it were unlimited, I wouldn't, doooh.

What options do I have? I see three possibilities: either make a new account, move my 'head quarters' on yahoo, or start deleting old mail.
Because I like to complicate things, I'm gonna go with 'door number 4', which is to make another gmail account, forward all attachments there, and only then delete them from my main address. Easy, huh?

One thing is for sure... I'm not about to move back to Yahoo. I already moved around a few times from mail.com to msn, then to yahoo and from yahoo finally to gmail. And I still get e-mails on my abandoned addresses.

My life is so complicated, how cand I deal with world peace and hunger in third world countries when I have petty little things like this to deal with?!?!
One step at a time, like the saying goes. Today Gmail, tomorrow the world! I'll let you know what else my crystal globe fails to foresee.

ps: I don't really have a relevant photo, but it would be a shame not to attach one.

Labels:

Geanta cu bani

by Adrian On Aug 18, 2007 2 comments


Mai nou am o noua obisnuinta, ca sa nu-i spun obsesie. Zilnic intru pe mailul de Yahoo, pe care primesc tot felul de newsletter-uri, il caut pe cel de la bestjobs, caut parola zilei si intru pe site. Scopul? Cica vreau sa castig un laptop Mac.

Hmm, ce idee. Si adica de ce l-as castiga eu? Sau de ce nu l-as castiga eu? E legea hazardului: am la fel de multe sanse sa castig ca oricine altcineva.(in caz ca nu se fac manarii). Si atunci de ce nu am mai 'patit-o' pana acum? De ce nu am gasit geanta cu bani?

Am ascultat zilele trecute o domnisoara care se lauda cat de norocoasa e. A inceput cu faptul ca a castigat 2 telefoane mobile de 20 de milioane la o promotie Pepsi. Ca a castigat cel putin de doua ori la loto, si nu sume mici. Ok am zis, se mai intampla, dar... Domnisoara a mai gasit la un moment dat si o bratara de aur, si mai apoi un lantisor care s-a dovedit a fi de aur 24 karate. Dar stati, povestea nu se sfarseste aici. Pe vremea marcilor a gasit vreo cateva milioane de lei si inca 200 de marci, si chiar si un portofel plin de acte pentru care a primit evident o recompensa consistenta. Cam atat imi amintesc eu din povestea domnisoarei. Pai suficient ar fi. Unii nici cu un serviciu stabil nu castiga atat.

Nu pot sa zic nici ca am crezut nici ca nu, ca doar nu aveam motive sa pun la indoiala cele istorisite, dar... cum de mai loveste traznetul in acelasi loc? Cu ce e mai rasarita mai sus numita?

Sa fie oare principiul ban la ban trage? Sau noroc la bani inseamna ghinion in dragoste. Nu prea! Ca doar se lauda cu o relatie destul de 'fructuoasa' din toate punctele de vedere.

Si atunci? Ce trebuie sa mananc sa am atata noroc? Trebuie sa existe ceva care sa atraga castigul tot in acelasi loc.

Nu stiu, cert e ca mi-e cam teama ca atata binecuvantare a zeitei Fortuna trebuie sa aduca undeva la fel de mult ghinion, ca sa existe un echilibru. Mi-e si mila de persoana care trebuie sa contrabalanseze mult prea fericita castigatoare din poveste. Si macar de ar fi poveste. Dar se pare ca e adevarat.

Si atunci geanta mea cu bani unde e?

Labels: ,

Studiu de caz, in avans

by Adrian On Aug 17, 2007 0 comments


Ce stiam deja: ca dupa casatorie nu e bine sa stai cu parintii, indiferent de cate camere sunt in casa, doar daca chiar nu exita posibilitati materiale pentru alta varianta.

Ce mi-am dat seama acuma: chiar daca exista posibilitati materiale pentru o garsoniera, trebuie facute economii cel putin pentru un apartament cu 2 camere.

De ce spun asta? Pentru sanatatea mintala si rezistenta casniciei. Acuma e drept ca nu vorbesc din experienta proprie dar, din observatii, auzite si sfaturi am ajuns la aceste concluzii.

Traieste la parterul blocului o familie tanara. Prin parter insemnand o uscatorie-jumate transformata in garsoniera. De obicei cand trec seara pe acolo, trebuie sa existe o cearta, o disputa, o altercatie. 'Parerea mea'... nu mai bine ar mai fi o camera in care el sa se retraga si sa se linisteasca, in timp ce ea sparge vase? Nu ar fi mai benefic armoniei familiale sa existe un pic de spatiu? Bineinteles ca ar mai fi si posibilitatea ca unul sa iasa la plimbare, dar din nou prea mare distantare strica, si nu ne dorim sa cadem dintr-o extrema in alta.

Inca nu am ajuns la momentul in care sa fiu pus in fata deciziei, noroc ca sunt preventiv si strang date, ma documentez din timp, sa fiu sigur ca imi iese din prima.

Desigur ca scriu urmatoarele cuvinte degeaba, dar incercarea moarte n-are... Pareri?!?!

Labels: ,

Mostenire de familie

by Adrian On Aug 16, 2007 0 comments


Ganduri, ganduri si iar ganduri. Si total inoportune.
De exemplu: oare copiii mei ce trasaturi negative vor mosteni de la mine? In sensul de idei, preconceptii, apucaturi, notiuni de bine si rau, gusturi, orientari religioase sau sportive.

Spre exemplu am observat ca mama se transforma in bunica pe masura ce inainteaza in varsta. Incep sa aud conceptii, idei si delimitari stricte intre alb si negru, din doua locuri. E ca un disc difuzat stereo, surround sau cum mai vreti.

Nu spun ca e un lucru rau. Dar parca toata viata incercam sa evitam greselile facute de parintii nostri si in final ajungem mult prea asemanatori lor.

Am impresia ca nu ne putem ascunde de bagajul genetic pe care il purtam cu noi, dar cu putin efort sper ca il putem imbunatati.

Acuma nu spun ca ar fi o tragedie sa ajung ca ai mei, sau prin tranzitivitate ca bunicii, dar spun ca mi se pare normal ca odata ce observ anumite lucruri care nu-mi plac, sa fiu in stare sa nu le adopt, chiar daca prin expunere repetata sunt predispus sa mi le insusesc.

E usor sa judec si sa dau vina pe parinti, respectiv bunici pentru partile negative pe care le regasesc, dar parca e mai greu sa recunosc ca datorita lor am ajuns unde sunt, am o anumita gandire sanatoasa datorita lor, am un set de valori morale pe care le-am mostenit si un echilibru in viata care imi da putere.
Mi-e atat de usor ca la o greseala sa uit tot ce e bun.

Asa suntem eu. De ce? pentru ca acelasi comportament l-am vazut la ai mei. Sunt constient de el? Normal! Si vreau sa-l schimb? Mai mult ca sigur! De ce? Sa nu devina mostenire de familie.

Labels:

Cablu TV

by Adrian On 2 comments


Intrebare: La ce e bun cablul tv? Raspuns: Sa aiba unde parca pasarile!

Bartolomeu Anania: 'Televiziunea nu este rea dar este folosită rău, în această democraţie în care libertatea este prost înţeleasă. Nu este liber cel care poate să spună tot ce vrea, este liber cel care spune ceea ce trebuie şi ce este cuviincios.'

De acord, voi nu? (poate nu pana la capat, dar ideea e ok)

Din acest motiv am cam renuntat sa ma uit la posturile romanesti. Prea mult cancan, prea multa exagerare, prea multe lucruri inutile care nu ma intereseaza. E o adevarata prostitutie mediatica, nascuta din gustul de libertate de exprimare.

Refuz cu desavarsire sa ascult declaratii politice de o ora, si apoi o analiza punctuala a acestora de inca 2 ore. Refuz sa ma uit la stirile de la 5 si chiar si 7 de la ProTV&co. Refuz sa ma uit la filme kitchoase cu actori de mana a 7a.

Si atunci la ce ma uit? Ca mi-e mai tot timpul deschis televizorul (recunosc risipa de energie si poluarea fonica generata, si mi-o asum, dar asta e).

Antena 3: stirile de 5 minute; Jay Leno pentru glume si satire de calitate; Mircea Badea.
AXN: seriale, sf-uri mai mult: CSI, Lost, Star Trek, ReGenesis, Alias, si cam atat.
Discovery Channel: M-a prins si pe mine programul How It's Made.
HBO: pentru filme. Nu exceleaza, sa fim seriosi, dar in lipsa de ceva mai bun, e ok.
TVR1: Formula1. Singurul sport ce ma poate interesa. Forza Ferrari.

Si cam atat. Suficient. Restul sunt doar accidente, apa de ploaie, intamplari sporadice, exceptii, abateri de la regula.

Pe voi ce va tine in fata TV-ului?

Labels: , ,

Timpul in Tara Minunilor

by Adrian On 0 comments


Romania e Tara Minunilor. Cum am ajuns la concluzia aceasta?

Pai, notiunea de timp are cu totul alta semnificatie odata ce te afli de partea aceasta a granitei. Nu neaparat pe principiul... "wow, ce zboara timpul cand te distrezi" ci pe un principiu de genul 'da' nu se mai termina odata?!?'

Un prim exemplu ar fi lucrarile de orice tip care se realizeaza pe strada. Sunt necesare, minunate, sublime, dar dureaza o eternitate. In fata blocului de vreo luna se tot ingroapa niste tevi. Ieri credeam ca au terminat... dar sa vezi minune... de azi a inceput partea a doua, ce va dura la nesfarsit.

Si ca sa fie un pic de poveste in poveste, pana si pauza de masa e nesfarsita la 'domnii' care imi zdruncina existenta zi de zi. E drept, ca incep lucrul pe la 7.30, dar il termina pe la 11 si il reiau la 14.00. Ok, m-am gandit, le-o fi fiind cald. Dar la 14.00 e mai cald. Nu are sens, doar faptul ca pauza de masa e din nou nesfarsita.

Hmm, un alt exemplu sunt minunatele cozi atat de specifice poporului roman, inventate de Ceasca si mostenite pana in ziua de azi. Cred ca am dreptate cand spun ca timpul efectiv se dilaaaata cand stai la coada. Orice ai face, nu-ti mai vine randul, chiar daca ai 3 in fata, si vezi capatul, nu trebuie sa te entuziasmezi, oricum randul tau nu vine decat peste o infinitate de timp.

Si ca sa crestem un pic proportia, si firmele de servicii gen 'Erdeesh' definesc in mod original notiunea de timp... este acel ceva pe care credem ca clientul il are si extrapoland, tinde pana la limita rabdarii, prin urmare este infinit! (sau ceva de genul). Pentru ca se incepe cablarea in octombrie 2006 si in urma a catorva sesizari, aceasta procedura ia sfarsit in iulie 2007. Din nou, timpul s-a dilatat nu chiar la infinit, dar aproape.

E sublim, fantastic, e minunat si se intampla doar in Romania.

Labels: ,

Pizza, o chestiune de gust

by Adrian On Aug 14, 2007 2 comments

Ok, ne-am prins ca am fost duminica la Cluj. Da, s-a realizat minunea... am planuit totul chiar cu o seara inainte si chiar am ajuns. Incredibil, dar adevarat. Ciudat, bizar si total necaracteristic, am si pornit la ora 8 dimineata.


Clujul e asa cum a fost si acum 10 ani cand am trecut prima data pe acolo. Nimic impresionant, un oras tipic din vestul Romaniei. M-as putea hazarda sa spun ca Oradea e chiar mai frumoasa. Nu stiu de ce, dar e. Ca e a mea? Se prea poate.

Ce nu-mi place in orasul de pe Somes? Ca nu au o pizza buna ca la noi, in Emporium si nu numai. O pizza tinuta la cuptor atat cat trebuie, cu ingredientele coapte, si cu blatul nici prea gros nici prea subtire. Cer prea mult? Nu cred. O fi si pizza o chestiune de gust?

Ok, acceptam ca oregano, ardeiul iute si ketchupul sunt niste accesorii nu neaparat raspandite, dar si fara ele pizza trebuie sa fie mancabila.

In apararea clujenilor, recunosc ca nici un fel de mancare nu are acelasi gust in locuri diferite, poate nici a doua oara in acelasi loc... si chiar la mama ei in Italia am mancat pizza la fel de rea (sau ma rog la fel de buna).

Oricum e clara treaba... daca mai merg la Cluj, pizza eu nu mai comand!

Labels: ,

Cel mai penibil spectator de fotbal

by Adrian On 1 comments



Adevarul e ca nu prea am mare tangenta cu sportul in general, dar relatia mea cu fotbalul e de-a dreptul compromisa.

Oi fi avand sechele din copilarie, sau poate faptul ca nici din fata portii nu dau gol ma descumpaneste. Dar nu trebuie sa fii bun la ceva ca sa iti placa. Asadar chiar nu ma inteleg.

Insa e la fel de adevarat ca nu am fost pana acum la un meci interesant (din cate am inteles de la cunoscatori in Romania mai rar asa ceva)... experienta mea fotbalistica de pana in prezent se rezuma la prietenul meu televizorul, care oricat de frumos reda imaginea, nu poate sa redea atmosfera.

Pe stadion e parca un pic altfel senzatia. Cu toate ca ma surprindeam privind prin multime, sau admirand galeria si facand poze, atentia mea a fost totusi oarecum stimulata. Daca in fata televizorului am efectiv o capacitate de concentrare similara cu a unui copil, pe teren m-am comportat onorabil.

Meciul cu pricina a fost U Cluj - Rapid, scor final 1-2. Drept e ca Rapidul a castigat din cauza unui autogol, si a cam plouat, si stadionul era cam in paragina, si nu am stat pe scaun (pentru ca baltea apa) dar neavand un termen de comparatie, sa zicem ca a fost OK.

In fine, nu pot sa afirm cu tarie ca sunt fanul vreunei echipe, dar daca e sa tin cu cineva, hai sa zicem ca e Rapidul. Fara vreo motivatie anume, dar il prefer oricand Stelei sau lui Dinamo. Nu cunosc nume de jucatori si daca nu e Lucescu nu pot sa il retin pe antrenor. Iar daca asta ma face cel mai penibil spectator de fotbal, asa sa fie, macar o recunosc.

Labels: , ,

Gradina botanica

by Adrian On 0 comments

Cliseu: Gradina Botanica e un loc pasnic, relaxant si curat. O oaza de liniste in mijlocul unui oras aglomerat. Nimic mai adevarat.
E drept ca nu trec prin Cluj prea des, s-a mai intamplat o data anul acesta, iar pe la Gradina nu am mai fost poate de 10 ani.



Nu pot sa spun ca e impresionanta de-a dreptul, dar e frumos. Si acum florile rad in zeci de culori, dar e posibil ca primavara sa fie chiar spectaculoasa daca mai infloresc si pomii.


Asa cum nu sunt un mare cunoscator de arta, nici in denumiri si specii de plante nu excelez. Dar nu e nevoie sa stii denumirile latine ale florilor pentru a le aprecia frumusetea.


In orice caz a fost din nou o ocazie nemaipomenita sa mai fac niste poze. Numai cateva, as putea spune, dar cine m-ar crede?
Si ce am mai facut in afara de poze? Pai am dat de mancare la niste pesti, am mancat mure din Gradina, am molestat niste melcisori, am urcat intr-un turn, am pozat indecent cu o statuie, si am cautat in disperare dupa o shaormerie, lucruri normale, sau nu?


A, si era sa uit. A trebuit sa ajung la Cluj sa vad nuferii deschisi, ca in Felix de obicei ajung noaptea si la ora aia nuferii sunt 'pudici'.

Labels: ,

O papadie azi, mai multe maine

by Adrian On Aug 11, 2007 0 comments


Voiam sa scriu ceva, ce voiam sa scriu? Am deschis fereastra de mesaj nou cu gandul sa scriu ceva, am raspuns la un mesaj pe messenger, si pe cand m-am intors nu mai era ideea. S-a evaporat. Puuuf.

...
(dupa 3 minute de creier suprasolicitat)
...

Da, mi-am adus aminte. Nu era nimic palpitant, nici nu va imbogati literatura blogosferica. La fel de usor putea sa fie uitata, dar nu avea cum, ca doar e o stare, senzatie... a, cum mi-am amintit? Pai ma ustura ochii. Despre asta voiam sa scriu.

M-am saturat in mod absolut de orice chestie cu ecran care imi dauneaza ochii... Nu mai am rabdare sa ma uit la un monitor, la un televizor sau chiar la ecranul telefonului. Acuma, din slabiciune, facem o exceptie cu ecranul aparatului foto, asa, ca mi-e drag mie.

Alternativa? O, am gasit una minunata, sa ies pe un camp si sa stau sa ma uit la o papadie. Nimic mai putin interesant, nimic mai inert. Sa stau, eventual sa mai bata un vant sa miste papadia sa nu imi fixez privirea chiar intr-un loc.

Si cred ca in perioada asta ar mirosi si a fan pe camp.Mmmm, mirosul de fan ma relaxeaza. Imi si starneste niste amintiri de cand eram mic si mergeam cu bunicu' la adunat de fan, si il mai si aduceam acasa.

Erau din nou, cum am mai spus, vremuri frumoase. Aveam cai, si ii puteam calari in fiecare seara cand ii aduceam de la pascut. Bunica mulgea vaca si beam lapte nefiert. Iar noaptea ascultam cantatul greierilor, cosasilor, sau ce ganganii or mai fi fost, de caraiau sub geamul casei.

Si uite, daca m-as mai fi suit din cand in cand pe un cal, daca stateam sa mai mulga bunica vaca, sau daca aveam rabdare sa ascult greierii, cred ca nu ma mai plangeam in momentul acesta de prea multe ecrane in jurul meu.

Dar papadia? Ce facem cu papadia? Eu zic sa o sufle vantul mai cu talent, sa imprastie samanta, sa am si altadata papadii la care sa ma uit.

Labels: ,

Schimbare

by Adrian On Aug 10, 2007 3 comments


Eu ma schimb, tu te schimbi, el/ea se schimba, noi ne schimbam, voi va schimbati, ei/ele se schimba.

De ce? Pentru ca Pamantul se invarte, pentru ca Soarele rasare, pentru ca secunda care a trecut nu e la fel ca secunda prezenta, pentru ca un cuvant nou citit iti imbogateste vocabularul, pentru ca metabolismul nu sta pe loc, pentru ca...

Ma schimb, cresc, ma maturizez. Imi schimb gandirea, scopurile, atitudinea. Imi schimb infatisarea, hainele, freza, tonul vocii. Imi schimb preferintele culinare, de petrecere a timpului liber, muzicale. Imi schimb anturajul, opiniile, intentiile. Imi schimb tinta afectiunii, visele, ticurile verbale.

Si pe cat schimb si ma schimb, pe atat raman de neschimbat.

Da, e un proces de evolutie, spun eu, in sensul rafinarii preferintelor, concretizarii idealurilor, intaririi caracterului si dezvoltarii relatiilor.

Si cu toate aceste schimbari anumite lucruri raman neschimbate. Anumite lucruri raman parca puncte de referinta. Un sentiment, o idee, un ideal, o privire, o vorba, un prieten, lucruri care imi dau posibilitatea evaluarii schimbarilor. Daca schimbarea aduce un plus referintei, o mentin, daca nu, ma plictisesc de ea si trece.

In fine, schimbarea nu poate fi generala, pentru ca nu sufar de sindromul personalitatii multiple sa trec subit de la o viata la alta. (sau cine stie, poate nu mi-am dat eu seama)

Oricum, de cand ma stiu dorm pe burta si urasc sa ma trezesc dimineata devreme, am destula rabdare cat sa innebunesc o piatra, sunt perfectionist, ambitios si critic, beau pepsi si nu cola, ador porumbul fiert si prefer puiul oricarui alt tip de carne, am delimitarea mea intre bine si rau.

In rest? Ma schimb. Tu te schimbi? Pentru ca noi ne schimbam.

Labels: , ,

O duminica obisnuita

by Adrian On Aug 8, 2007 1 comments


Nu stiu cata lume isi planifica duminica un program special, dar pentru mine si un grup restrans de nebunatici planurile implica urmatoarea discutie pe la ora 2 sau 3 dupa-amiaza:
'-Na, ce facem? Mergem undeva?'
'-Normal, undeva mergem.'

Dupa imbarcarea pe la ora 4-5, incepem sa ne gandim si cam pe unde am merge. Discutia initiala implica iarba verde la Pestis(pe langa Alesd), un drum pana la Cluj, sau mai vedem noi. Oricum, nici pe langa Gojdu nu ne-am hotarat inca, dar stim ca o luam pe Calea Clujului deoarece chemarea muntelui vine din acea directie.

Inaintam ce inaintam pe Cale, si se vehiculeaza Piatra Craiului... ok, macar suntem pe directia cea buna, nu trebuie sa ne intoarcem. (gen, spre Beius).

Catre Alesd, vine intrebarea evidenta... 'deci nu o iau la stanga spre Pestis?'... si raspunsul (ma rog, intrebarea) 'da' nu la Piatra Craiului mergem?'

Ok, trecem si de Alesd si cumva Vadul Crisului sau Valea Bratcutei suna interesant. Ar fi si acestea doua variante plauzibile, asadar iesim de pe drumul nationalo-european si o luam pe drumuri 'scenice'(vorba viaMichellin-ului).

Cand sa intru pe Vale, parca am o retinere... daca se porneste ploaia (ca doar se anuntau ploi) cu ce tanc ma scoate de acolo? Buuun, iar cale intoarsa.

'Pai atunci hai sa mergem la Suncuius!'
'Hai! Pe unde? La stanga sau la dreapta?'
'La stanga!' (era la dreapta... iar stanga-mprejur).

Si in final am ajuns la Suncuius. Pe la vreo 7 si ceva.
Ne-am plimbat, am facut poze, am gustat mure, ne-am balanganit pe faimoasele poduri de peste Cris, ne-am suit intr-un copac, am si coborat, evident la fiecare pas am facut poze, a venit ploaia, s-a mai domolit, am mai facut ceva poze, iar a venit ploaia si ne-am indreptat spre casa.

Bun, si pentru ca am ajuns prea repede acasa, am mai urcat si pana la Ciuperca sa admiram cam 5 minute orasul noaptea, si de-abia apoi ne-am dus si pe la casele noastre.

Just another average Sunday.

Labels: ,

Venezia

by Adrian On 1 comments


Nu m-am mai gandit de mult asa serios la Venezia. A aparut in discutie, si apare de fiecare data cand imi lauda cineva adidasii, dar nu am stat de ceva vreme sa imi reamintesc atmosfera.

Asadar... Stau si ma gandesc, simt o briza pe piele, aud usor o muzica din vioara si soarele imi bate bland pe fata... se aude galagie in jur dar totusi nu e suparatoare, poate doar un pic obositoare. Aud in stanga un falfait de aripi... un stol de porumbei aterizeaza in multime. In jur, copii si adulti cu masti zambesc si isi fac poze in diverse ipostaze amuzante.

Fiind Venezia, mai e un sunet specific, la orice pas... sunetul valurilor. Fie ca esti pe mal la San Marco sau pe unul din sutele de poduri, unduitul apei spargandu-se de peretii cladirilor te urmareste pretutindeni. E antidotul perfect la zgomotul din fundal.

Daca ar fi sa ma intorc, sigur as ajunge iar pe treptile basilicii Santa Maria della Salute, sa stau sa privesc orasul, sa savurez o inghetata de 'melone e cocco' si sa ma bucur de lipsa grijilor pe sunetul valurilor ce spala barcile 'parcate' la tot pasul.

Atmosfera ar putea fi atenuata de un pic de romantism, dar chiar nu e primul lucru pe care l-as asocia cu un oras turistic. Oricum, cat mai sunt pe-acest pamant o plimbare cu gondola cu persoana potrivita la momentul potrivit e inca pe lista 'de facut'.

Ma gandesc cu drag si m-as intoarce oricand la Venezia. Sper sa nu fie peste prea mult timp, ca lucrurile facute prea tarziu nu prea au farmec. Ca de obicei, toate la timpul lor.

Labels: ,

Scai

by Adrian On Aug 5, 2007 3 comments



Nimic, interesant. Doar scai.

Nu mai vreau sa dezvolt subiectele pe care le am in cap, pentru ca ma aflu in impas de exprimare: am ce povesti, dar nu gasesc cuvintele potrivite. Ma simt ca si cand m-as afla in fata unei multimi fara un discurs potrivit.

Asa ca mai bine tac, desi voiam sa ma laud ca sunt inspirat acuma seara si pot debita trei postari una dupa alta. Si totusi nu. Iata inca o limitare de care tocmai am devenit constient.

Oricum va ofer doi scai. Unul inflorit si unul uscat. O sa aud... ce e cu pozele astea?!!? Pai... mie imi inspira ceva, un fel de antiteza trecut/prezent sau prezent/viitor?, estetica uratului... daca unghiul e potrivit orice poate fi cel putin interesant. Sau nu? Ar fi bune si alte pareri, dar e seceta, recolta de comentarii e foarte saraca, numai scai e de ele.

Labels:

Din ciclul 'e o chestiune de gust'

by Adrian On 0 comments








Am stabilit deja ca imi face placere sa fac poze si sa fiu pozat. Ma rog, formularea corecta ar fi ca ma destind facand poze si explorand noi subiecte si nu zic nu cand se indreapta obiectivul spre mine.

In momentul in care fac 250 de poze intr-o zi, se mai intampla sa rotesc aparatul, sa scot o diagonala, sa fac un zoom imposibil, un autoportret sau sa caut reflexii. Acestea din urma de obicei in locuri cu apa, dar pot sa spun ca si geamurile, oglinzile, capota de la masina sau in principiu orice suprafata lucioasa poate sa imi satisfaca nevoia de o reflexie.

Nu imi pasa ce se reflecta atata timp cat e clar conturat si vizibil.

Am atasat cateva exemple, poate nu cele mai notabile, dar cele pe care le-am gasit cel mai usor. Pareri?

Labels: , ,

Sa-l sunam pe Florin Bamboocha!

by Adrian On Aug 4, 2007 1 comments


Voi ce ati face daca ati gasi un telefon mobil in baie la Lotus, vineri seara pe la ora 8?
Variante de raspuns:
a) ati scoate cartela, ati taia magarusul de la purtator sa ingropati orice dovezi incriminatoare si vi l-ati insusi;
b) v-ati lepada de orice responsabilitate si l-ati lasa acolo;
c) l-ati suna pe Florin Bamboocha sa vedeti al cui e telefonul si sa il restituiti.

Eu nu stiu, nu ma descurc cu teste grile ipotetice... vreau sa fiu pus in situatia respectiva, si apoi mai vedem. Dar sa facem o scurta analiza.

Traind in capitalism, sunt individualist si daca tot nu afla nimeni nimic, de ce sa nu ma fac cu un telefon, nu? Gresit! Depinde de telefon, iar cum nu sunt fan Nokia, nici pe gratis, nu ma satisface aceasta varianta.

A doua cale... ce ma intereseaza daca o bezmetica crescuta in puf si-a uitat telefonul si mai mult, ca nu a invatat pana la o anumita varsta ce inseamna simtul proprietatii. Una, doua intamplari de genul si nu le mai uita. Sau ii cumpara taticul altul si se trece ce vederea. Nici varianta asta nu imi place... nu-mi iese nimic la faza asta.

Ultima varianta e cea cu coloana vertebrala, care prinde forta, indreapta spatele, trimite un impuls spre degete, si formeaza numarul lui Florin Bamboocha, care vine, ia telefonul, scapa un multumesc printre dinti si fuge. Si la faza asta ce-mi iese? Tot nimic. Nici macar o strangere de mana.

Sa fi fost eu in situatia asta, chiar nu-mi pica nimic, din nici un punct de vedere. (eventual ma sfortam sa vand telefonul daca tot nu mi-l place, dar nu stiu daca merita efortul).

Bun, gata cu caterinca.

Coloana aia vertebrala nu e molipsitoare, fie o ai, fi nu. Si mai e strans legata de un acel ceva numit constiinta care te lasa sau nu sa dormi noaptea. Daca la lucruri mici de genul, cand nu te afecteaza cu nimic rezultatul, nu actionezi cum trebuie, ce te faci in situatii mai mari? De ce sa nu faci o fapta buna cand nu te costa nimic? De ce sa nu dai dovada de bun simt, iar pe principiul 'what comes around goes around' sa te poti astepta data viitoare ca si altcineva sa o faca si pentru tine?

Si in caz ca am uitat aseara, bravo, Ioana, pentru ca nu ai ezitat nici o secunda sa dai telefonul inapoi.

Labels: , ,

Ok, I admit... my knowledge is limited

by Adrian On Aug 2, 2007 2 comments


As I only told it last night to Marcel, and he posted the conversation immediately on his blog (with my permission, of course), I guess it is kind of public now.

My knowledge about geography is soooo limited (well history as well, but that's another topic). Last night I blamed everything on the teacher, but the French gentleman edited that part out.

Well, it's a bit too little too late to blame it on the teacher. I'm an adult and I should assume responsibility for my past. Plus it is never too late to learn, and being informed is easy enough these days.

Anyway my error went something like this... I heard on the radio that Israel was going to build a wall on the border with Egypt. My first thought wasn't 'Ohh, so they're neighbours, I didn't know that!'

My exact comment was... 'Are they stupid? They are on different continents! Who proofreads their texts? Idiots!!!' when in fact the idiot was... ummm. ME.

To support my line of thought I googled Israel and Egypt and of course the first map I found showed the common border... Ok, my mistake. Sorry radio people for making you idiots. (well, for this time only, because generally, well never mind...)

In my defence, I want to point out that I was correct about them being on different continents Israel in Asia and Egypt in Africa, but... now I know that they are neighbors too.

This is to prove that I'll learn as long as I'm alive. Nobody knows everything, and you'd even go mad to retain so much information, that's why we've been blessed with books and Internet.

But as far as geography is concerned I prefer to learn it the old fashion... by travelling, right?

Labels:

Joaca de-a publicitatea

by Adrian On 2 comments

Ma apropii de 2 saptamani de ucenicie in domeniul publicitar, si vreau sa ma arat la lume ca am invatat ceva. De laudat pot sa ma laud, nu stiu daca ma crede cineva, asa ca imi prezint restaurantul fictiv.
In urma colaborarii mele cu mine (eu client, eu potential art designer) am ajuns la un compromis pe urmatoarea formula, subiectiva desigur, nu neaparat cea mai buna, dar aplicabila pana la urma.
Pentru inceput, am pornit cu o denumire si un simbol distinctiv. (Normal ca aveam si ale variante, dar inca nu m-am vindecat de Italia si am ramas ca varianta de fata...). Evident un peste, albastru sa duca la apa, iar portocaliul duce la un peste rumenit, savuros...
Logic (ma rog, dupa logica prezentarii mai mult) urma simularea de fatada a restaurantului; pentru mine a fost altceva, dar de dragul continuitatii va arat mai departe fatada cu firma vizibila si un design sa duca imediat cu gandul la o galerie de arta.

Comunicarea, prezentarea localului vine pe ideea de "Ridicam preparatele din peste la rang de arta"... iar prima macheta cheama clientul sa guste originalul in Restaurant. Acuma nu m-am gandit din pacate in perspectiva, dar cred ca se poate divaga mult pe subiectul arta - arta culinara, si cu idei mai pregnante.
Bineinteles, personalizarea obiectelor de birotica e un pas necesar... carti de vizita, mape de prezentare (chiar meniu ar putea fi) si plicuri personalizate, mai mult ca execitiu, ca nu stiu cat sunt de necesare pentru un restaurant, dar pentru eu-client sigur sunt...
Si in ziua de azi, ce ne facem fara un pic marketing digital, si anume de inceput o pagina de internet. Punem la cale si un blog al bucatarului sef sa fie comunicarea mai aproape de client...
Observati ca am incercat sa pastrez stilul, culorile, sa integrez curbele din sigla in toate materialele restaurantului. Acesta e rezultatul acestei saptamani, in care am aplicat bazele de CorelDraw.
As aprecia pareri, comentarii, sfaturi, indicatii, orice sa stiu din punctul privitorului daca ar prinde un astfel de orientare a unui restaurant cu specific pescaresc, ca cine stie...

Labels:

Manifest la inceput de luna

by Adrian On Aug 1, 2007 0 comments


Au trecut deja 29 de postari de la pornirea blogului, intru in a doua luna plina, si pot sa spun ca mi-am atins scopurile urmarite initial. Si anume:

Exercitiu de gandire... am dezvoltat cate un rationament destul de logic pe temele abordate, reusind sper eu sa captez atentia, si sa fac sa mai revina cititorul interesat si a doua oara (cred ca n-a fost doar o singura persoana care sa fi accesat blogul de 100 de ori).

Exercitiu de sinceritate... in primul rand cu mine si apoi cu ceilalti. Tot ce am scris pana acum e asa cum vad eu lucrurile, fara menajamente sa placa unora sau altora, pur si simplu un punct de vedere bazat pe experienta mea mai mult sau mai putin limitata.

Exercitiu de limba straina... pe cat am simtit nevoia, am scris si in engleza si italiana. Italiana mai putin, dar ma voi stradui sa scot mai mult, ca doar prin exercitiu pot sa mentin si sa imbunatatesc ce am invatat.

Ce imi propun pe mai departe? Pe langa mentinerea obiectivelor initiale, si extinderea comunicarii din ambele sensuri. Mi-ar placea sa vad reactii scrise ale tuturor celor care au o parere, cum o fi ea, pozitiva sau negativa la cele gandite de mine. Oricum, sustin libertatea de exprimare, si orice comentariu va aparea pe blog.

Va multumesc pentru atentie, si pentru comentariile viitoare.

ps: pareri stiu ca are oricine, eu vreau doar sa vi le asumati si sa le faceti publice.

Labels: